Patru persoane au fost ucise şi o a cincea a fost grav rănită într-o clinică pentru persoane cu handicap lângă Berlin, în timp ce o angajată a instituţiei a fost arestată, a anunţat poliţia locală în noaptea de miercuri spre joi, conform agerpres.ro.
Potrivit poliţiei, cele patru persoane decedate au fost găsite în timpul serii în camerele lor din această clinică situată în Potsdam, oraş ce se învecinează cu Berlinul. Rănile tuturor victimelor sunt, în urma constatărilor, rezultatul aplicării unei violenţe intense, extreme”, a subliniat poliţia într-un comunicat, fără a fi în măsură să ofere deocamdată alte detalii cu privire la circumstanţele presupuselor omucideri, conform aceleiași surse.
Se pare că o angajată de 51 de ani a clinicii, „asupra căreia planează serioase suspiciuni” ar fi autorul faptelor. Femeia a fost arestată, au adăugat anchetatorii, subliniind că motivaţiile presupuselor crime sunt în acest stadiu necunoscute.