Datele preliminare ale unui studiu în care au fost incluse date de la Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA arată că vaccinurile anti-COVID de la Pfizer și Moderna sunt sigure pentru femeile gravide și bebelușii lor, relatează Business Insider.
Studiul, publicat miercuri, 21 aprilie, în New England Journal of Medicine, a utilizat date din sistemul de urmărire bazat pe smartphone-uri ale CDC, numit V-safe, care a inclus 35.691 de gravide vaccinate în perioada 14 decembrie 2020 – 28 februarie 2021.
Potrivit studiului, femeile însărcinate raportează dureri la locul injectării mai mult decât femeile care nu sunt însărcinate, dar sunt mai puțin predispuse la alte efecte secundare, cum ar fi cefaleea, frisoanele și febra.
Dintre cele 3.958 de gravide care au raportat date utilizate în studiu, 86,1% și-au dus sarcina până la capăt, în timp ce 13,9% au pierdut sarcina, scrie libertatea.ro
De asemenea, studiul a constatat că 9,4% dintre gravide au prezentat nașteri premature și 3,2% au avut copii care erau subponderali. În general, aproximativ 10% dintre nou-născuții din SUA se nasc prematur, iar 11% în țările cu venituri mari se nasc mici pentru vârsta lor gestațională. În cazul sarcinilor duse până la capăt de gravidele vaccinate anti-COVID, nu a murit niciun copil, nici la naștere, nici după.
Utilizând un alt sistem de monitorizare, numit VAERS, care urmărește posibilele efecte adverse ale vaccinurilor, cercetătorii au descoperit că avortul spontan a fost cel mai frecvent raportat eveniment negativ legat de sarcină – 46 de cazuri din 221. Acest lucru nu a ridicat însă nivelul de alarmă, susțin experții, deoarece avortul spontan este frecvent, iar rezultate similare au fost observate și după introducerea vaccinului împotriva gripei H1N1 din 2009, care este acum recomandat în timpul sarcinii.
Autorii studiului spun că, datele din registru sunt preliminare, provin dintr-un eșantion mic și descriu în cea mai mare parte rezultatele neonatale ale vaccinării în trimestrul trei. Constatările se pot modifica, pe măsură ce sunt raportate rezultate suplimentare și eșantionul se mărește, făcând posibilă detectarea efectelor rare.