luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Femeie din Drăghiceni, suspectă de rănirea unei pisici

O olteancă în vârstă de 35 de ani, din localitatea Drăghiceni, este cercetată de poliție, după ce în mediul online au apărut mai multe imagini cu o pisică ce pare a fi rănită.

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Olt s-au prezentat astfel la domiciliul femeii, pentru a stabili ce s-a întâmplat.

„În cursul zilei de 20 aprilie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt s-au sesizat din oficiu și au efectuat verificări, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cu această ocazie a fost identificată persoana care a realizat filmarea, respectiv o femeie, în vârstă de 34 de ani, domiciliată în localitatea Drăghiceni.

La fața locului au fost găsite patru animale, un câine și trei pisici, inclusiv pisica ce apare în imagini, care au fost evaluate medical de către medicul veterinar din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, stabilindu-se că sunt bine întreținute și fără a prezenta urme de violență”, se arată într-un comunicat emis de IPJ Olt.

Poliţiştii continuă verificările în conformitate cu prevederile Legii nr. 205 din 2004, privind protecția animalelor, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse măsurile legale.

Politica