Autoritățile locale din Târgu Jiu au hotărât să aprobe de urgență indicatorii tehnici pentru proiectul depus la CNI în vederea refacerii centrului pietonal.
Este vorba despre un proiect amplu, în valoare de 5 milioane de euro și care va schimba complet înfățișarea celei mai importante zone a orașului. Marcel Romanescu, primarul din Târgu Jiu, spune că în urma acestei decizii se va îndrepta o greșeală din trecut. Târgujienii au renunțat la granit, pe care l-au înlocuit cu beton.
„Îndreptăm o greșeală care ne-a costat foarte scump. Atunci când s-a decis renunțarea la granit și înlocuirea cu acel beton amprentat, municipiul a fost condamnat la niște costuri uriașe cu întreținerea, dar și la amenajarea unui kitsch pe bani foarte mulți”, a spus edilul.
Potrivit primarului, cu ajutorul noului proiect se revine la granit, se refac spațiile verzi, se reface finisajul fântânilor arteziene pentru a fi în concordanță cu aspectul centrului și se înlocuiesc stâlpii de iluminat stradal. Aspectul centrului se armonizează cu proiectul propus pentru Calea Eroilor. Proiectul a fost aprobat în luna februarie, prin ordin de ministru, iar acum este în faza de avizare, fiind finanțat de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții.