Aproape 40 de persoane au participat, marți, la o petrecere de logodnă în localitatea Coțofenii din Față.
Forțele de ordine doljene au oprit evenimentul, organizatorii și o parte dintre invitați fiind sancționați contravențional.
„La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Melineşti precum și o grupa de jandarmi din cadrul GJMb Craiova care au stabilit că la o locație din comuna Coțofenii din Faţă, este în desfășurare o petrecere privată, respectiv o logodnă la care participa mai multe persoane.
Astfel, au fost identificați organizatorii petrecerii, doi bărbați de 33 și 49 de ani, din localitate, care au fost sancționați contravențional conform Legii 55/2020 cu amendă în valoare de 10.000 de lei fiecare.
De asemenea, polițiștii au identificat 18 persoane participante la evenimentul privat fiind aplicate 18 sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020, în valoare totală 9.000 lei”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.
Polițiștii continuă cercetările în vederea identificării tuturor persoanelor participante, urmând ca acestea să fie amendate.
Totodată, oamenii legii reamintesc că evenimentele private de tipul nunți, botezuri, mese festive sunt interzise.
În situația în care polițiștii constată că prevederile legale privind organizarea de evenimente sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale.