Piaţa berii a înregistrat anul trecut o creştere cu 0,5% în volum față de 2019, pe fondul schimbării radicale a obiceiului de consum din cauza restricțiilor, potrivit raportului anual al Asociaţiei Berarii României.
Astfel, în România s-au consumat anul trecut 16,75 milioane hectolitri de bere. Din cauza închiderii teraselor și restaurantelor însă, ponderea sectorului horeca în vânzările de bere s-a înjumătăţit, de la 15% în 2019, până la 8% în 2020.
În schimb, scăderea consumului la terase a fost compensată de creșterea celui la domiciliu.
„2020 a fost un an cu multe provocări pentru societate şi pentru piaţa de bere din România. Restricţiile impuse din cauza situaţiei generate de coronavirus au afectat puternic sectorul ospitalităţii şi, implicit, industria noastră. Pierderile cauzate de închiderea HORECA au fost compensate parţial de achiziţiile din comerţul cu amănuntul, mutându-se consumul de bere acasă, precum şi de faptul că a fost un an cu vreme bună. Totodată, presupunem că piaţa s-a menţinut la nivelul anului anterior şi datorită faptului că mulţi români din afara ţării, din cauza restricţiilor din statele unde îşi desfăşurau activitatea, au revenit pentru o perioadă acasă, au stat alături de familie şi şi-au petrecut aici concediile”, a declarat Dragoş Constantinescu, preşedintele Asociaţiei Berarii României, într-un comunicat citat de Agerpres
Înainte de pandemie, berea servită în sectorul ospitalităţii genera 443 milioane de euro în economia românească în vreme ce anul trecut a generat doar puţin mai mult de jumătate, respectiv 241 milioane de euro.
„Pe fondul crizei sanitare, din dorinţa de a păstra distanţarea socială şi de a evita călătoria necesară returnării ambalajelor, românii au optat în 2020 pentru ambalajele de unică folosinţă, fie că vorbim de sticlă sau de plastic. Astfel, sticla nereturnabilă a înregistrat o creştere de 58% faţă de 2019, lucru datorat în mare măsură opririi sau diminuării activităţii în Horeca. Ambalajul tip PET a avut un avans de 2,2%, ceea ce marchează o contra-tendinţă, după 5 ani de scădere constantă, în care a pierdut 9 puncte procentuale din ponderea deţinută între ambalaje”, a adăugat Julia Leferman, director general Asociaţia Berarii României.