Medici cardiologi, oncologi, pneumologi, neurologi și de medicină internă vor asigura a doua gardă pentru pacienții Covid, internați la Spitalul Județean de Urgență din Slatina.
Potrivit managerului spitalului, Dan Stana, măsura ar putea fi introdusă chiar de săptămâna aceasta. Cea de-a doua gardă va creşte frecvenţa vizitelor medicilor la bolnavii infectaţi cu noul coronavirus, informează agerpres.ro.
În ultima perioadă, numărul bolnavilor de Covid-19, internați la SJU Slatina, a crescut considerabil, fiind ocupate toate cele opt paturi ATI din cadrul secției de Boli Infecțioase, precum și 65 din totalul de 72 de paturi disponibile în secție.
„Suntem în organizare, sper să reuşim marți lucrul acesta pentru că Ordinul 434 din 26 martie permite tratarea pacienţilor COVID şi de către medici cu alte specialităţi decât boli infecţioase. Având în vedere că au escaladat cazurile şi dimineaţă aveam 65 de pacienţi pozitivi, cinci suspecţi şi opt în ATI, am zis să avem o frecvenţă mai mare a vizitelor medicilor la pacienţii cu COVID, întrucât medicul infecţionist care este de gardă, dacă are 5-6-7 prezentări la Unitatea de Primiri Urgenţe îi este practic imposibil să treacă mai des pe la pacienţii care sunt internaţi deja pe secţie. Şi atunci, dacă ordinul ne permite sa ducem şi alte specialităţi, am discutat cu şefii de secţie de la Cardiologie, Neurologie, Oncologie, Medicină Internă, să delegăm acolo, să dublăm gărzile la Secţia de boli infecţioase. Adică medicul infecţionist să facă triajul, pentru că este cel mai în măsură să facă lucrul acesta, iar ceilalţi medici să asigure vizita pacienţilor, după schema de tratament pe care o stabileşte medicul infecţionist”, a declarat Dan Stana, managerul SJU Slatina, pentru Agerpres.
Conform noii organizări, medicii de la Secţiile de oncologie, cardiologie, neurologie şi medicină internă vor asigura între cinci şi 10 gărzi pe lună la Secţia de Boli Infecţioase.
La nivelul județului Olt, numărul total al cazurilor de Covid-19 a ajuns la 13.238, iar cel al deceselor la 307. Peste 150 de pacienți sunt internați în spital, alți 23 aflându-se la secțiile ATI de la SJU Slatina și Spitalul Municipal Caracal.