luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Debutant în #REC2021, Cristi Boboc: „Nu există jumătăți de măsură la echipa națională, trebuie să dai totul la fiecare antrenament”

Ocupanta locului secund în clasamentul Rugby Europe Championship după meciurile disputate în această lună, România își continuă drumul spre Cupa Mondială din Franța 2023. În această ediție a competiției europene au făcut pasul în rândul Stejarilor doi noi jucători, Cristi Boboc și Paul Popoaia.
În vârstă de 25 de ani, Cristi Boboc, jucător de linia a treia, a îmbrăcat oficial tricoul cu frunza de stejar în partida cu Spania, fiind apoi în Primul XV al meciului cu Georgia. Convocat pentru prima dată la națională, el a vorbit despre cum a trăit aceste săptămâni și primele meciuri pentru România.
Reporter: Cristi, o perioadă lungă, cu șase săptămâni de stagiu și patru meciuri. Cum a fost pentru tine?
Cristi Boboc: A fost ceva nou pentru că a fost prima mea convocare la lot, prima interacțiune cu staff-ul tehnic, apoi din punct de vedere al pregătirii, a fost o lună în care am învățat foarte multe, a fost o pregătire la cel mai înalt nivel. A fost ceva diferit și greu ținând cont că a fost această perioadă fără meciuri pentru că noi, în România, nu am mai jucat din toamnă. În plus și presiunea este destul de mare, ești la echipa națională, nu există jumătăți de măsură, trebuie să dai totul la fiecare antrenament, să fii acolo 100%.
R.: Primele două meciuri le-ai urmărit din tribună. Te așteptai să debutezi?
C.B.: Ținând cont de faptul că era prima mea convocare la națională, nu mă așteptam niciun moment să debutez. M-am gândit că este o experiență care mă va ajuta să văd unde sunt în acest moment și cum mai pot crește și evident, să profit cât mai mult de faptul că sunt aici, să învăț cât mai multe lucruri. Nu mă așteptam să debutez, mai ales la un meci atât de important precum cel cu Spania. Am intrat în ultimele 12 minute ale partidei și era o presiune foarte mare pe noi, pe cei care eram pe margine, pentru că trebuia să ținem în continuare scorul, să intrăm direct în meci, să ne mobilizăm din prima secundă în care am pus piciorul pe teren, să nu greșim. Mă bucur că am reușit să facem acest lucru și că debutul meu la echipa națională este legat de o victorie.
R.: Titular cu Georgia. Te așteptai?
C.B.: Nu. Adică nu mă așteptam ca staff-ul să aibă atât de multă încredere în mine și să mă joace în acest meci important, cu o miză foarte mare. A fost incredibil să fiu pe teren, să joc, să fiu alături de băieți.
R.: Meciurile cu Georgia sunt tot timpul foarte fizice….
C.B.: Într-adevăr, așa a fost și acesta. Sincer, pentru mine a fost unul dintre cele mai grele jucate până acum, pentru că am avut în față o echipă cu jucători cu mare experiență, mulți evoluând în prima ligă din Franța. A fost foarte fizic în contacte. Pe înaintare am reușit să le facem față, chiar i-am și dominat la un moment dat, molul nostru a mers foarte bine, ambele eseuri au fost cu molul, în condițiile în care se știe că Georgia are cea mai puternică grămadă din competiție.
R.: Ce ai învățat în această lună?
C.B.: În primul rând mai am mult de lucru ca să îmbunătățesc anumite lucruri, știu unde trebuie să cresc. Aceste șase săptămâni de pregătire cu echipa națională pot spune că mi-au dat o mai mare încredere în mine, ca și sportiv.
R.: Cum a fost să lucrezi cu staff-ul României?
C.B.: Am învățat foarte multe lucruri noi de la toți cei trei antrenori, multe legate de tehnica individuală. De la Andy (n.r. – Robinson) am aflat lucruri noi despre tehnica la placaj și la recuperarea balonului, cu Steve (n.r. – Scott) tot ce ține de partea de grămezi și de margini, iar la Sos (n.r. – Sosene Anesi), partea de skills.
R.: Care sunt impresiile tale după această perioadă de cantonament?
C.B.: Au fost șase săptămâni grele, a contat mult faptul că nu am avut meciuri până acum pentru că nu am putut să atingem din prima partidă un ritm bun de joc. Este trist că nu am reușit să câștigăm meciul cu Georgia, la 20-17, eram acolo, în joc, însă echipa a progresat de la meci la meci și mă bucur că suntem în grafic pentru calificarea la Cupa Mondială din Franța. Pentru mine urmează o săptămână liberă în care vreau să stau cu familia, după care voi intra în pregătire cu Tomitanii Constanța.

sursa: frr.ro

Politica