Slătinenii au ieșit în stradă, marți seara, fără ca intenția lor să fie anunțată în mod oficial.
Cu toate acestea, protestul a fost unul pașnic, fără incidente raportate în rândul manifestanților sau forțelor de ordine.
Pe durata evenimentului, jandarmii olteni au asigurat protecția participanților.
„Efective din cadrul Jandarmeriei Olt au fost mobilizate în vederea asigurării condițiilor de siguranță pentru exercitarea dreptului constituțional la liberă exprimare și au monitorizat permanent respectarea de către participanți a prevederilor legale în vigoare cu privire la măsurile dispuse în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID 19.
Permanent, echipele de dialog ale Jandarmeriei Olt le-au comunicat participanților prevederile legale în vigoare, precum și consecințele nerespectării acestora.
Protestul s-a încheiat în jurul orei 23.00, fără evenimente majore” se arată într-un comunicat de presă emis de Jandarmeria Olt.
Totodată, o parte dintre manifestanți au fost sancționați din cauza nerespectării regulilor sanitare anti-COVID, dar și pentru participarea protestul nedeclarat.
„Au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/ 2020 și a Legii 61/1991, în valoare totală de 10600 lei. În principal, acestea au fost aplicate pentru nedeclararea manifestației, desfășurarea acesteia în intervalul de timp în care normele legale prevăd restricționarea circulației și permit deplasarea în afara locuinței pentru motive strict reglementate, precum și pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară. De asemenea, s-a depășit numărul maxim de participanți prevăzut de lege, respectiv 100 de persoane.
Menționăm că în urma protestului nu au existat incidente între protestatari și forțele de ordine.
În continuare, vom analiza imaginile operative pentru identificarea și sancționarea persoanelor care au încălcat legea”, se mai arată în comunicatul emis.