Rivalitate între școlile din Târgu Jiu! Primarul este încântat: „Mă bucur că există o concurență”

Anghel Catalin

Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae” din Târgu Jiu a devenit una dintre cele mai moderne și performante unități de învățământ din municipiu. Primarul orașului, Marcel Romanescu, s-a declarat încântat de faptul că oferta educațională este promovată, chiar și după investițiile autorităților.

„Apreciez faptul că cei din conducere nu s-au mulțumit doar cu investițiile pe care le-au primit, ci continuă să-și promoveze constant școala, cadrele didactice, oferta educațională.  Noi am investit și continuăm să investim în toate unitățile de învățământ, dar diferența o vor face directorii și cadrele didactice. Mă bucur că există o concurență între școli, că fiecare își promovează rezultatele și își folosește cum se poate mai bine resursele”, a scris primarul pe Facebook.

Edilul din Târgu Jiu vrea să vadă toate școlile din oraș la fel de motivate în ceea ce privește atragerea elevilor: „Îmi doresc ca toate școlile din municipiu să intre în acest joc de care, în cele din urmă, vor beneficia copiii noștri. Felicitări!”, a mai scris Marcel Romanescu.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol