În timpul simulărilor de examenele naționale, care încep pe 22 martie, școlile pot decide trecerea celorlalți elevi, care nu sunt în clase terminale, la școala online, potrivit ordinului ministrului Educației nr. 3.499/2021.
„Unitățile de învățământ pot decide, în funcție de infrastructură, ca, în zilele în care se organizează simulări ale examenelor naționale, activitatea celorlalte clase să se desfășoare online, indiferent de scenariul de organizare și desfășurare a cursurilor valabil în zilele respective”, potrivit documentului publicat vineri, 19 martie, în Monitorul Oficial, citat de edupedu.ro
Ordinul mai prevede că în unitățile de învățământ din localitățile în care incidența acumulată în ultimele 14 zile este mai mare sau egală de 6/1.000 de locuitori se poate organiza simularea examenelor naționale, cu prezență fizică, după încetarea măsurilor de carantinare, conform unui calendar aprobat de inspectoratele școlare, dar nu mai târziu de 15 mai 2021.