Brazilia a stabilit un nou record al cazurilor zilnice de infectare cu noul coronavirus, iar spitalele din această țară sunt la limită.
Ministerul Sănătăţii din Brazilia a raportat miercuri seară 90.303 de cazuri de infectare cu virusul SARS-COV-2 în ultimele 24 de ore. Precedentul record al infectărilor zilnice era de 87.843 de cazuri şi fusese stabilit pe 7 ianuarie, notează spotmedia.ro
Astfel, numărul total al persoanelor confirmate cu noul coronavirus în cea mai mare ţară din America Latină a urcat la 11,6 milioane, iar cel al deceselor asociate maladiei COVID-19 a ajuns la 284.775.
Brazilia, o ţară cu 210 milioane de locuitori, care a început vaccinările împotriva maladiei COVID-19 în luna ianuarie, este unul dintre statele cele mai grav afectate din lume de această pandemie. Brazilia este depăşită doar de Statele Unite ale Americii în clasamentul global al infectărilor şi în cel al deceselor.
Potrivit centrului de cercetări biomedicale Fiocruz, finanţat din fonduri federale, Brazilia se confruntă în prezent cu „cel mai amplu colaps al sistemului de sănătate şi spitalicesc din istoria sa„.
Conform specialiştilor de la centrul Fiocruz, care se află în Rio de Janeiro, gradul de ocupare a paturilor din secţiile de terapie intensivă pentru pacienţii confirmaţi cu COVID-19 este de cel puţin 80% în 24 dintre cele 26 de state federale braziliene, inclusiv în capitala ţării, Brasilia.