M. Eminescu: „… Indicatorul esenţial al „omului-elită” este caracterul şi nicidecum capacităţile intelectuale, astfel în orice ramură de activitate socială, acolo unde înmulţesc intelegenţele în dauna caracterelor este un simptom de decadenţă. Aceasta începe ca orice epidemie, numai pe ici colea, apoi se generalizează… Intelegenţa poate duce la o hotărâre bună, iar voinţa la o executare bună. Dar şi hotărârea şi executarea pot fi păgubitoare altora şi obştei, dacă sunt lipsite de caracter”.
„Ce e-n guşă, şi-n căpuşă”, zice românul de rând. Dar „gura păcătosului adevăr grăieşte”, tot el zice. Iată un „adevăr” spus de Sorina Pintea (ce-o mai face doamna ministru al Sănătății, care ne-a lăsat în fundul gol la asaltul mortal al Guvidului cel pervers?), acum un an şi ceva: „Cred că suntem un popor de infractori”/„Mă puteți acuza de orice, dar nu de corupție”. I-auzi domne! Hoţul strigă: hoţii! Că, nu-i aşa? S-a-ntâlnit hoţul cu proştii! „Dacă este ceva de admirat la psd-iști este consecvența. Se taie cu flexu’ la mână, au boli autoimune, vine încălzirea globală, Greta plânge că se dezgheață ghețarii, panica coronavirusului cuprinde globul, rușii bombardează turci, bursa americană se prăbușește ca niciodată, oamenii normali se reped să își facă provizii de pateu și hârtie igienică, ei ca o stâncă în calea vicisitudinilor naturii, nimic nu-i mișcă: fură din orice poziție, indiferent că sunt la putere sau în opoziție, bolnavi sau sănătoși, nu contează, ei fură. „BREAKING – Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, reţinută de procurorii DNA” – Dan-Adrian CHERCIU (pe FB). Adică tot ca-n poezia aia de adormit copiii: „Ei se jură că nu fură/ dar i-a prins cu raţa-n gură” DNA-ul.
N-avem timp azi să facem un istoric al hoţiilor politice ori al hoţiilor politicienilor „în nume propriu”. Ne-au furat Romanii şi Traian, Hunii, Turcii, Austro-Ungarii, Ruşii, Americanii (Bechtel), etc. Tot timpul ne-am furat singuri căciula, ca proştii (despre proşti şi prostie la români am tot scris…). Pe scumpele noastre plaiuri se poartă, de ceva vreme, ca-ntr-o pre(a)lungă „gâlceavă a Înţeleptului cu Lumea”, câteva crâncene „războaie” care, pare-se, „s-au transferat”, de la sine, ori pe bani frumoşi, ori alte interese, în vestul democratic (care are, şi el, „războaiele lui”), ale căror consecinţe, când se vor termina, nu le putem ghici, că nu ştim cum se vor termina. Dacă adunăm şi cele câteva „războaie clasice”, că avem şi de astea prin diverse „zone de conflict”, am putea zice că Lumea începutului de secol XXI nu stă bine deloc, stă chiar pe un butoi cu pulbere (clasică ori, Doamne fereşte, nucleară!). Nu ne-a ferit Dumnezeu, şi hopa „bomba Covid”, bomba medicală perversă şi ucigătoare mai ceva decât „nucleara”. A uitat toată lumea de „loviturile de palat” ale PSD (ce-o mai face Ciolacu? i-a cedat locul Dianei? … Şi „Boborul” urmăreşte cu emoţie, desfăşurările de forţe de pe câmpurile de bătălie, stupefiat, neînţelegând nimic. Că, scuze, cum poţi să înţelegi că într-o ŢARĂ pot exista mai multe STATE/PARTID (PSD), sau PARTIDE/STAT (AUR), cum să se poată domne?! E ca-n întâmplarea, reală când, ducându-i, într-o noapte, că m-a prins noaptea pe drum, lemne tatălui meu la ţară, mă opreşte miliţia, şi rămâne stupefiată când i-am arătat, pe lângă buletin şi actele de transport ale lemnelor de foc, la grămadă, şi legitimaţiile de şef la poştă, scriitor şi jurnalist, nu se poate, domne, nu se poate, repeta într-una miliţianul care, zău, ulterior mi-a devenit prieten.
Primul care şi-a luat raniţa la spinare şi armamentul din dotare (vorbele prin care se bagă singur în seamă, în domenii care nu-i aparţin – guvern, relaţii externe, justiţie, etc.) fu, cine altul, Marcel CIOLACU, ditamai preşedinte, cel care declară război „pe viaţă şi pe moarte” (pe moarte ştim, dar cum o fi războiul pe viaţă?), fără trupă şi comandanţi, doar cu mercenari…, „Şi abia plecă bătrânul (Dragnea)/ Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium,/ Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,/ Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă;/ Călăreţii (poporul psd) umplu câmpul şi roiesc după un semn/ Şi în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn…”.
Ce să vorbeşti şi ce să taci din moment ce România e în prima linie a bramburelii universale? Cineva trebuie să-și facă datoria dar, cine, într-un război ciudat, atipic, dar război, războiul româno-român în vreme de Pandemie universală. Ca la noi, la nimeni! Căci, războiul este ştiinţa distrugerii, ospăţul morţii, unealta finală a politicii, purgaţie indigestă a politicienilor, în care cel mai bun om e cel mort. Războiul e treaba barbarilor. „Oamenii trebuie să pună capăt războiului, altfel războiul va pune capăt omenirii”, zicea J.F. Kennedy.
În sport ave(a)m „paralele inegale” (nu ilegale), în presă ave(a)m, după acea, „mare revoluţie” (o scriu cu literă mică să se-nveţe minte să se dea cine nu e, şi să n-o confund cu „Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie”, care a fost de fapt în 7 Noiembrie), aveam o presă corectă, un prieten edita o revistă săptămânală numită „Lege şi fărădelege”, existau „Infractorul”, „Infractoarea”, „Cartel’’, „Ora”, „Demnitatea”, „Independentul”, „Expres magazin”, „Evenimentul zilei”, făcusem, eu, cu M. L. Goga şi S. Domozină „Jurnalul de Jiu”, şi câte altele, în tiraje de-a dreptul năucitoare (o spun în cunoștinţă de cauză fiindcă, pe vremea aia, eram unul din cei care au pus pe roate Rodipetul dar şi fiindcă am contribuit cu umila mea pricepere la creşterea tirajului multor publicaţii, poate scriu cândva, că au fost întâmplări şi ani extraordinar(e)i…, până când, hop, s-a produs „vânzarea”, nu cea de pe tarabele şi din chioşcurile de presă, care dădeau valoarea unei publicaţii, ci vânzarea pe tarabele politice, presa, care e „câinele de pază al democraţiei”, fiind vândută spre a deveni sluga partidelor. E o întâmplare tristă, dar reală, a „originalei” noastre democraţii. Nu mai am timp de amănunte, deşi unele mă amuză. Cum dracu poţi, în interes de partid, s-o compari pe Viorica Dăncilă cu Florin Câţu, oricât de nesuferit ar fi el? Sau pe Ciolacu cu Orban? Şi s-o ridici „în rating” pe Diana? Toată lumea cea vestită a „politichiei” româneşti e-ntr-un război teribil pe teme false, care n-au nimic de-a face cu „boborul”, de care-i doare undeva, ori cu Ţara.
Încerc să vă duc cu vorba, stimaţi cititori, pentru că încă n-am de gând să dau drumu la adevăruri. Cert e că „nu-i e bine caprei noastre”, vorba ţăranului de mai demult. Fiindcă ăştia, aflaţi în capul trebii, aleşii noştri, furaţi de cv-ul lor, de multe ori fals, ori de rahat, au uitat că mai există şi poporul care i-a ales. Atât au uitat de poporul care i-a ales, furaţi de ei înşişi, că, de ani de zile, au uitat să calculeze şi să asigure, „coşul existenţial” al unui trăitor/muritor de rând, nu „special”. Vai nouă!
