miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Oltenia, vizată de investițiile Ministerului Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării va investi peste 300 de milioane de lei pentru promovarea spiritului antreprenorial şi modernizarea unor instituţii de învăţământ şi a mediului urban. Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a semnat 36 de noi contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, în valoare totală de 308.680.126,13 lei, conform agerpres.ro.
Dintre acestea, 13 contracte au ca beneficiari întreprinderi mici şi mijlocii, iar 23 de proiecte vizează investiţii în infrastructura educaţională şi creşterea calităţii vieţii. Printre instituțiile incluse în proiectele de dezvoltare se află și Universitatea din Craiova, fiind vorba despre un proiect care vizează consolidarea, reabilitarea, extinderea, modernizarea şi dotarea Complexului de cercetare şi activităţi conexe „Sfântul Ierarh Calinic”, suma investită ajungând la 27.735.315,31 lei.
Orașul Novaci din județul Gorj va beneficia, la rândul lui, de un contract de  21.923.676,34 lei, investiție ce vizează înfiinţarea Centrului Orăşenesc de Creaţie, Arte şi Tradiţii şi realizarea unui traseu ciclo-pietonal.
Și orașul Brezoi din județul Vâlcea este inclus în proiectul Ministerului Dezvoltării, în ideea înființării unui centru multifuncţional pentru tineret şi amenajarea spaţiilor urbane, cu o investiție de 17.136.736,56 lei.

Politica