marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Noi restricţii privind distanţarea, chiar şi pentru persoanele care au fost vaccinate împotriva Covid, în Italia

Italia a emis noi recomandări pentru populaţie, printre care păstrarea distanţei fizice de doi metri şi aplicarea carantinei şi în cazul persoanelor vaccinate, dacă acestea au intrat în contact cu o persoană pozitivă la SARS-CoV-2.

Recomandări sunt incluse într-un nou raport elaborat de mai multe organisme sanitare italiene, de Agenţia Naţională a Medicamentului şi de Ministerul Sănătăţii.

”Cu toate că distanţa minimă (între două persoane) continuă să fie de un metru, este recomandabil să o creştem la doi metri, atunci când este posibil şi în special în toate situaţiile în care masca poate fi dată jos”, se menţionează în document, potrivit adevarul.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

Autorităţile sanitare italiene insistă totodată că şi persoanele care s-au vaccinat, dacă s-au aflat în contact apropiat cu o persoană pozitivă la SARS-CoV-2, ”trebuie să adopte aceleaşi indicaţii preventive valabile pentru o persoană care nu a primit vaccinul, indiferent de tipul de vaccin primit, numărul de doze şi timpul scurs” de la administrare.

Chiar dacă o persoană a fost vaccinată şi nu are simptome, trebuie ”să respecte cele 10 zile de carantină de la ultima expunere, după un test antigen negativ sau un test molecular la a 10-a sau a 14-a zi de la ultima expunere”.

Politica