miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Ministrul Muncii: 160.000 de pensii au fost recalculate în mai puțin de 2 săptămâni

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, anunţă că în aproximativ o săptămână și jumătate au fost evaluate la nivelul întregii țări aproximativ 160.000 de dosare de pensii. Turcan susține că se fac toate demersurile necesare ca în cel mai scurt timp, după adoptarea actului normativ, toate cele 5 milioane de pensii să fie recalculate.

„160 000 de dosare de pensii au fost deja evaluate în toată țara, într-o săptămână și jumătate de la inițierea acestui demers.Vizita pe care am făcut-o la Casele de pensii ale sectoarelor 1, 2 și 5 din București îmi confirmă faptul că activitatea din teritoriu se desfășoară într-un ritm alert, în ciuda resurselor limitate. De altfel, unul dintre proiectele importante ale ministerului pe termen scurt este finanțarea cu fonduri europene a dotării caselor de pensii cu echipamentele necesare derulării activităților curente și a procesului de evaluare. Țin să îi felicit pe oamenii pe care i-am întâlnit, angajați ai caselor de pensii din cele trei sectoare, pentru efort și pentru implicare”, a scris Ministrul Muncii, pe pagina sa de Facebook. 

Mai mult, Raluca Turcan susține prin intermediul postării sale că nu va mai dura mult până când toate cele 5 milioane de pensii vor fi recalculate. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Colectarea tuturor datelor necesare, prin softul de care dispunem, va permite ca, după adoptarea noii soluții legislative la care lucrăm acum, toate cele 5 milioane de dosare de pensii să fie supuse recalculării într-un timp foarte scurt”, a mai scris Turcan. 

Ministrul Muncii a precizat, vineri, că debutul procesului de evaluare a pensiilor a dublat activitatea angajaţilor caselor teritoriale de pensii, care în prezent sunt supraîncărcaţi, scrie digi24.ro

De asemenea, ministrul a explicat că plata pentru suplimentarea personalului caselor de pensii nu va fi făcută de la buget, ci din fonduri europene.

Politica