Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,2% în luna februarie a acestui an, de la 2,99% în luna ianuarie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 3,8%, mărfurile alimentare cu 2,7%, iar serviciile cu 2,32%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS), conform agerpres.ro
„Preţurile de consum în luna februarie 2021 comparativ cu luna februarie 2020 au crescut cu 3,2%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,5%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2020- februarie 2021) faţă de precedentele 12 luni (martie 2019 – februarie 2020 ), calculată pe baza IPC, este 2,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,1%”, au spus cei de la INS.
Banca Naţională a României (BNR) estimează o inflaţie de 2% la sfârşitul primului trimestru din acest an, de 2,2% la finalul trimestrului II şi de 2,4% la sfârşitul trimestrului III. La finalul anului se estimează o inflaţie de 2,5%, conform aceleiași surse.