Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, o parte însemnată a teritoriului vecin va fi afectată, miercuri şi joi, de căderi abundente de precipitaţii sub formă de ploi şi ninsoare, fiind emis un cod galben.
”Pentru căderi de precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare – în regiunile Sofia, Sofia-regiune, Pernik, Kiustendil, Blagoevgrad, Pazardjik, Plovdiv, Loveci, Pleven, Gabrovo, Veliko Târnovo, Ruse, Târgovişte, Razgrad, Silistra, Şumen şi Dobrici; stratul de zăpadă va atinge 2-15 cm; treptat, precipitaţiile sub formă de ploaie se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare; condiţiile meteorologice vor fi prielnice formării stratului de polei şi apariţiei troienelor de zăpadă;
pentru căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare – în regiunile Vidin, Montana, Vraţa şi Smolyan. Stratul de zăpadă va atinge 15-20 cm. Condiţiile meteorologice vor fi prielnice apariţiei troienelor de zăpadă;
pentru precipitaţii sub formă de ploaie – în regiunea Varna”, se arată în comunicatul trimis.
În acest context, MAE recomandă cetăţenilor români să urmărească cu atenţie situaţia din zonele respective, iar şoferii să conducă preventiv, cu viteză adecvată şi să aibă autovehiculele echipate pentru circulaţie pe drumurile publice în condiţii de iarnă, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată şi indicaţiile/semnalele organelor de control aflate la faţa locului. Pe perioada instituirii codurilor de atenţionare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere din cauza formării troienelor de zăpadă sau a vizibilităţii reduse în condiţii de viscol.
Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel: regimul vamal, la intrarea în R. Bulgaria dinspre Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în R. Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei „Vămi” din Bulgaria – www.customs.bg; e-vigneta şi sistemul e-TOLL – pe site-ul www.bgtoll.bg; situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare – pe site-ul www.mvr.bg; starea vremii – pe site-ul www.weather.bg; starea actuală a drumurilor – pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenţiei „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop.