O persoană s-a accidentat grav pe pârtia de la Transalpina – Voineasa, de lângă Lacul Vidra. Incidentul a fost anunţat de Dispeceratul Naţional Salvamont, după ce prima echipă de intervenție a suspectat faptul că victima ar avea fractură de coloană vertebrală.
„Acţiune în derulare a salvamontiştilor din Voineasa pentru acordarea primului ajutor şi transportul unei persoane grav accidentată, suspectă de fractură de coloană vertebrală. Pentru preluarea accidentatului şi transportul la o unitate medicală a fost solicitat în sprijin un elicopter SMURD-IGAV. Salvamont România vă avertizează că, în această perioadă, consistenţa zăpezii este diferită de-a lungul pârtiilor de schi, porţiunile îngheţate alternează cu cele cu zăpadă moale şi se pot produce foarte uşor accidente. Salvamont România vă îndeamnă la atenţie şi responsabilitate în derularea activităţilor montane şi vă invită să vă alăturaţi campaniilor noastre de reducere a numărului de accidente pe munte”, s-a menţionat pe pagina de socializare a Salvamont România – Dispeceratul Naţional Salvamont.
Ulterior, salvamontiştii au anunţat că nu a mai fost nevoie de intervenţia elicopterului SMURD după ce administratorii pârtiilor s-a arătat deranjaţi când ştirea a apărut în media locală, ţinând să precizeze că nu avut loc nici o intervenţie aeriană a celor de la SMURD
Salvamontiștii s-au văzut nevoiți să lămurească situația: „„Elicopterul a fost solicitat în baza primelor estimări ale stării victimei, apoi evoluţia favorabilă a acesteia a permis transportul cu ambulanţa şi am anulat intervenţia cu elicopterul”.