Elevii din ciclul primar și cei din clasele terminale vin fizic la școală dacă localitatea în care se află are rată de incidență de până la 6 la mie. Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au făcut modificări la ordinul comun ce reglementează modul în care se desfășoară cursurile în școli, după ce Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis, vineri, la solicitarea ministrului Sorin Cîmpeanu, că elevii care au de susținut examene naționale pot veni la școală fizic.
O noutate a ordinului comun este că aceste cursuri pentru elevii din anii terminali se vor desfășura cu prezență fizică doar a jumătate din numărul total de elevi înmatriculați. Practic, se ajunge la un scenariu hibrid, scrie digi24.ro
O altă prevedere importantă este că va fi permisă organizarea în școli, cu prezență fizică, a cursurilor de recuperare a materiei pierdute (cursuri remediale) pentru absolut toate clasele.
Potrivit documentului, în cazul unei rate de incidență de până la 6 la mie, vor rămâne deschide grădinițele, iar școala se va face cu prezență fizică pentru elevii din ciclul primar și pentru elevii din clasele a VIII-a, a XII-a , a XIII-a, precum și pentru elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal. De asemenea, în aceste localități sunt permise organizarea în școli, cu prezență fizică, a cursurilor remediale pentru toate clasele.
În cazul în care localitatea intră în carantină, așa cum de pildă este cazul municipiului Timișoara și a patru comune din jur, atunci cursurile se mută online.
O altă prevedere este că masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor, indiferent de vârstă, și nici în timpul tuturor orelor de educație fizică desfășurate în aer liber.