Premierul Florin Cîțu a anunțat miercuri că în curând va fi eliminată cotizarea automată lunară la sindicat în cazul angajaților de la stat care fac parte dintr-o organizație sindicală.
Cîțu spune că nu i se pare normal ca oamenii să plătească automat o cotizație și că dacă cineva dorește să fie membru al unei organizații sindicale ”să facă efortul lunar să plătească”, scrie g4media.ro
Premierul a mai afirmat că este ”evident” că protestele din ultima perioadă sunt manipulate politic de PSD, precizând că nu a văzut niciun protest în perioada PSD ”când creșteau taxe”. Potrivit acestuia, protestele sindicatelor ar reflecta ”o atitudine necolegială și neprincipială față de sectorul privat”, care nu a ieșit în stradă, deși peste 1, 4 milioane de angajați au fost în șomaj tehnic în timpul pandemiei.
Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, a explicat cum pot fi anulate aceste cotizații automate, așa cum vrea premierul Florin Cîțu:
- Abrogarea (prin lege, nu OUG) a Art. 24, alin 1 din Legea 62/2011
- Modificarea Art. 26 din Legea 62/2011, astfel încât să existe un control extern asupra activității financiare a sindicatelor
- Listarea patrimoniului tuturor sindicatelor din România
- Obligația liderilor sindicali de a depune declarația de avere
- Modificarea statelor de plată, cu eliminarea posibilității virării cotizațiilor sindicale