O atmosferă de bucurie, dar și de melancolie a fost resimțită în rândul pompierilor olteni, care s-au despărțit de eroii ce au trecut în rezervă sau i-au întâmpinat pe cei pregătiți de acum înainte să salveze vieți.
Cu ocazia Zilei Protecției Civile din România, serbată pe 1 martie, a fost organizată o ceremonie dedicată noilor colegi din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, dar și celor care s-au retras din activitate.
,,Începând cu luna februarie, Plutonier adjutant șef Băluță Iulian, din cadrul Centrului Operațional – Dispecerat, Plutonier adjutant șef Glișcă Adi, Plutonier adjutant șef Ștefan Adrian și Plutonier adjutant Tacu Iulian, din cadrul Detașamentului Caracal și Gărzii Stoenești, au trecut în rezervă, cu drept la pensie, după ce și-au dedicat cariera misiunii nobile de salvare a persoanelor aflate în situații limită.
Cu ocazia Zilei Protecției Civile din România, pentru modul exemplar de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, următoarele cadre au fost avansate în gradul următor, înainte de expirarea stagiului minim în grad:
În gradul de Căpitan – Locotenent Caragea Florin Cornel
În gradul de Plutonier adjutant șef – Plutonier adjutant Țolu Dan și Plutonier adjutant Ivan Florin Alexandru
În gradul de Plutonier adjutant – Plutonier major Ene Constantin George și Plutonier major Panțucu Eugen”, au transmis reprezentanții ISU Olt.
Nu în ultimul rând, Compartimentului Avizare-Autorizare din cadrul unității i se va alătura Locotenentul Neacșu Bogdan Ionuț, care a activat în cadrul Jandarmeriei Sibiu, iar de la 1 martie va face parte din corpul ofițerilor ISU Olt.