Conducerea SJU Târgu Jiu a ajuns la o concluzie în cazul bătrânei externate în frig: a plecat singură

Anghel Catalin

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a încheiat ancheta internă legată de femeia în vârstă de 88 de ani, din comuna Roșia de Amaradia, care a fost externată și lăsată în frig.

„Femeia nu a stat în frig. S-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe prin Serviciul de Ambulanță. A fost luată de acasă în urma unui apel la 112, pentru o durere de umăr. A fost adusă la Spitalul Județean de urgență Târgu Jiu, la Unitatea de Primiri Urgențe, unde a fost examinată de medicul de serviciu, trimisă în serviciul de radiologie, diagnosticată, chemat medicul specialist ortoped, rezolvată, adică redusă luxația scapulo-humerală, imobilizată într-un bandaj, administrată rețetă. Pentru acest timp de patologie nu se face internare nici în absența COVID, dar în această perioadă în care trebuie respectate mai multe reguli“, a spus Medicul Constantin Dinu, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, conform igj.ro.

Femeia a fost găsită zgribulită pe o bancă din faţa unităţii medicale de către un taximetrist. Bătrâna locuiește în comuna Roşia de Amaradia și încerca să găsească o soluție pentru a ajunge acasă. Taximetristul a făcut rost de numărul primarului din acea comună și i-a cerut să găsească o soluție pentru a o ajuta pe gorjeancă.

Directorul medical susține că bătrâna a fost externată, dar s-a explicat de către personalul spitalului să aștepte în zona triaj, iar aceasta a plecat din locul indicat

 „Am condus această comisie de anchetă. Din discuțiile cu medicul de UPU reiese faptul că pacienta l-a informat pe medicul de la urgență că fiul dumneaei care era lângă dumneaei când a plecat la domiciliul. Pacienta a fost tratată corespunzător de trei medici ai spitalului nostru, iar în discuția cu medicul de la UPU, aceasta i-a relatat că vine fiul să o ia. A fost îndrumată către zona de triaj așteptare, acolo unde este căldură și scaune, cu foaia de observație, rețeta și recomandările pentru acasă. După 10-15 minute, personalul spitalului, încercând să se intereseze de starea doamnei, a constat că aceasta dispăruse de acolo. Ca și comisie, am verificat camerele de luat vederi și s-a constat că pacienta a părăsit Unitatea de Primiri de Urgențe după 15 minute“, a mai spus Constantin Dinu.

foto: igj.ro

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol