luni, noiembrie 18, 2024

Ultima ora

Sport

COVID-19. SUA au depăşit pragul de 500.000 de decese

Peste o jumătate de milion de persoane au murit din cauza COVID-19 în Statele Unite de la începutul pandemiei, potrivit datelor raportate luni de universitatea americană Johns Hopkins.

Mai exact, 500.071 de persoane au decedat din cauza coronavirusului în această ţară care a înregistrat, de asemenea, peste 28 de milioane de cazuri de contaminare, potrivit universităţii cu sediul la Baltimore.

„Au murit mai mulţi americani în această pandemie decât în Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial şi războiul din Vietnam”, a subliniat preşedintele Joe Biden într-o proclamaţie, indicând că el şi Prima Doamnă, Jill Biden, au păstrat la lăsarea serii un minut de tăcere alături de vicepreşedinta Kamala Harris şi soţul ei, Doug Emhoff.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La nivel mondial, Statele Unite sunt cea mai afectată ţară de pandemie în termeni absoluţi.

„Nu am mai cunoscut aşa ceva de peste 100 de ani, de la pandemia din 1918”, a declarat duminică imunologul Anthony Fauci, consilierul preşedintelui american Joe Biden. „Este ceva ce va rămâne în istorie”, a adăugat el.

Primul mort de COVID-19 în Statele Unite a fost anunţat la sfârşitul lui februarie 2020, scrie agerpres.ro Au trecut aproximativ trei luni înainte ca ţara să depăşească pragul de 100.000 de morţi, încă patru luni până la 200.000 şi alte aproape trei luni până la 300.000.

Politica