O petrecere de botez a fost întreruptă de poliție, după ce oamenii legii au aflat că este organizată într-un spaţiu public şi că la ea participă zeci de persoane. Evenimentul a avut loc în sala Căminului Cultural din satul Urşi, comuna Stoileşti, judeţul Vâlcea, și a fost oprită de agenții trimiși la fața locului sâmbătă seara.
„În jurul orei 22:00, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Milcoiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la căminul cultural din satul Urşi are loc un eveniment privat – botez, fiind identificate 26 de persoane. Poliţiştii au aplicat 26 de sancţiunii contravenţionale, conform Legii 55/2020, în valoare de 4.500 de lei, iar evenimentul a fost întrerupt”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, conform adevarul.ro.
Autoritățile au interzis închirierea de localuri pentru organizarea de evenimente, publice sau private pe timpul pandemiei. Spaţiul, deşi aparţine Primăriei Stoileşti, este administrat de un privat care se ocupă numai de organizări de evenimente, scrie sursa citată.
Familia bebeluşului botezat a primit o amendă de 3.000 de lei, iar restul petrecăreţilor s-au ales cu o sancțiune de 60 de lei.
„Reamintim faptul că este interzisă desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private. Totodată, este interzisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în intervalul orar 23:00—05:00, cu unele excepţii prevăzute de lege”, a precizat şi reprezentantul Poliţiei Vâlcea.
Foto: Facebook/ Andreea Marinescu