Polițiștii din cadrul IPJ Olt au desfășurat, în acest sfârșit de săptămână, o acțiune referitoare la prevenirea și constatarea neregulilor din trafic.
În urma activităţilor întreprinse, au fost aplicate peste o mie de sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat prevederile legale, valoarea totală a acestora fiind de 259.275 de lei.
Polițiștii rutieri au reținut 81 de permise de conducere, dintre acestea 21 fiind pentru consum de alcool, 33 pentru depăşirea limitei legale de viteză şi 27 pentru alte abateri, fiind retrase şi 10 certificate de înmatriculare.
Printre conducătorii auto depistați de polițiști, se numără un șofer de 48 de ani din comuna Curtișoara, al cărui alcoolemie era de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, un conducător autor din localitatea Mărunței a fost reținut de polițiști, aflat la volanul mașinii, fără să dețină permis de conducere, cu alcoolemie de 0,97 mg/l. Și un tânăr de 28 de ani, din Balș, a fost surprins băut la volan, cu o alcoolemie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Oamenii legii atrag atenția cu privire la siguranța traficului rutier și îndeamnă șoferii să nu conducă autoturismele în situația în care au consumat băuturi alcoolice.