Reprezentanții Companiei de Apă Olt au anunțat derularea unor lucrări privind partea electrică a rețelei de apă, motiv pentru care, marți, în intervalul 9:00-15:00, orașul Corabia va rămâne fără apă.
Ținând cont de lucrările programate pentru stația de pompare Carpați, ce va rămâne fără energie electrică, oltenii sunt înștiințați despre situația creată.
„Având în vedere că nu este o intervenție a Companiei de Apă Olt, nu putem estima dacă serviciul de alimentare cu apă va fi reluat mai devreme de ora anunțată.
Îi rugăm pe beneficiarii serviciilor de alimentare cu apă să își asigure rezerva minima de apă pe perioada întreruperii anunțate. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, este mesajul transmis de reprezentanții companiei.