Un copil de 3 ani a murit în ambulanță. La fața locului a fost trimis un echipaj fără medic, deși inițial la 112 părinții anunțaseră că micuțul se află în stare de inconștiență. Reprezentantul SAJ Botoșani a declarat că indiferent de ce ambulanță era trimisă „rezultatul este și era același”.
Părinții micuțului au sunat la 112 și au anunțat că acesta se află în stare de inconștiență. Prima ambulanță care a intervenit în acest caz a fost una fără medic. Aceasta l-a preluat pe copil de la părinții săi, care i-au ieșit în întâmpinare, așa cum s-au înțeles în convorbirea telefonică avută în momentul apelului la 112. Echipajul a observat că micuțul se afla în stop cardio-respirator, așa că a fost solicitată o ambulanță cu medic. A fost însă prea târziu, copilul nu mai prezenta semne cardiace.
„Primul apel s-a dat la ora 23:26, într-o localitate situată la 50 km de Botoșani. Motivul pentru care părinții au solicitat a fost legat de pierderea cunoștinței copilului. De multe ori se întâmplă să facă de la febră o criză de scurtă durată. La 3 minute dispecerul a confirmat cu tatăl că micuțul respiră și are puls. Părinții s-au oferit să iasă în întâmpinare. Ambulanța a ajuns la 20 de minute la locul de întâlnire cu părinții copilului. La preluare s-a constatat stop cardio-respirator. Abia în această situație a fost solicitat echipaj cu medic. Nu aveam cum să trimitem inițial ambulanță cu medic de la 50 km distanță. Ne pare extrem de rău. Suntem alături de familia îndoliată. Le înțelegem suferința”, a declarat Nicușor Curteanu, purtător de cuvânt al SAJ Botoșani, potrivit digi24.ro
El a spus că în jur de 20 de minute a durat până la sosirea primului echipaj și alte „20 și ceva de minute echipajul cu medic de la data când s-a făcut apelul”.
„Deci același rezultat. Dacă copilul era preluat de o ambulanță cu medic, sau dacă a fost preluat de o ambulanță de tip B, rezultatul este și era același, pentru că nu știm ce s-a întâmplat până la data când a fost preluat copilul. Informațiile acestea nu sunt ale noastre și noi nu ne permitem să avansăm nicio supoziție, de trei ori a fost sunat pe traseu de către dispecer și pe o voce calmă i s-a spus că copilul respiră și are puls. Noi nu știm dacă copilul a avut puls atunci când s-a făcut apelul”, a completat el.
Nicușor Curteanu a mai spus că analizele au confirmat asistola „dar noi nu știm dacă la data apelului copilul sau pe traseu, așa cum s-a confirmat, avea puls, respira și lucrul acesta s-a întâmplat înainte de întâlnirea cu ambulanța”.
Tatăl copilului a anunțat că va face plângere împotriva Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani. Șefa DSP Botoșani a dat mai multe detalii despre cazul copilului mort.