Congresul SUA l-a achitat sâmbătă pe Donald Trump în al doilea său proces de impeachment iar la puţin peste trei săptâmâni de la venirea la putere a lui Joe Biden începe o altă pagină în politica americană.
Senatul a votat sâmbătă, cu 57 de voturi, pentru condamnarea lui Trump. Voturile împotrivă au fost 43, însă pentru un verdict de vinovăție era nevoie de cel puțin 67 de voturi „pentru”, scrie digi24.ro
„Prin prezenta, Donald Trump este achitat”, a anunțat senatorul democrat Patrick Leahy, care a prezidat procesul.
Chiar dacă suspansul era aproape inexistent, achitarea este evident o uşurare pentru Donald Trump. Pe termen scurt, acest vot îi oferă ocazia de a relua unul dintre argumentele sale favorite de campanie: să pozeze în martir, în victimă a unei nesfârşite „vânători de vrăjitoare”.
Pe de altă parte, achitatea fostului președinte, în vârstă de 74 de ani, îi dă dreptul să candideze pentru un nou mandat la Casa Albă în 2024. Sondajele de opinie publică arată că el rămâne de departe cea mai populară figură la nivel național din Partidul Republican. Pe de altă parte, sunt surse care spun că ar fi tentat să-și creeze propriul partid, ceea ce ar da o nouă lovitură republicanilor.
Donald Trump a fost judecat pentru acuzaţia că ar fi încurajat asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie. „Instigare la insurecție”, așa a sunat formularea oficială din actul de punere sub acuzare redactat de Camera Reprezentanților. Cinci persoane, inclusiv un polițist, au murit în timpul atacului pe care susținătorii lui Donald Trump l-au dat asupra clădirii Congresului după ce mai întâi au ascultat un discurs al președintelui. Politicienii și personalul din Congres au fost nevoiți să se ascundă în birouri după ce mulțimea a pătruns furioasă în sediul Congresului, a devastat și a sustras mobilier sau alte bunuri.
Trump şi-a încheiat mandatul de preşedinte la 20 ianuarie 2021, după ce a pierdut alegerile din 3 noiembrie 2020 în faţa lui Joe Biden. Cu o săptămână înainte, însă, la 13 ianuarie, a fost pus sub acuzare (procedura de impeachment), prin vot, de Camera Reprezentanților.
Singurul preşedinte din istorie pus sub acuzare de două ori, el este acum şi singurul care a fost achitat de două ori. „Acesta poate fi un lucru care să ralieze oamenii: să spună că a fost luat drept ţintă de stânga şi de presă, de manieră incorectă”, afirmă Capri Cafaro, fostă aleasă democrată şi profesoară la American University.