O tulpină a noului coronavirus descoperită într-o fermă de nurci din nordul Poloniei poate fi transmisă de la nurcă la om şi viceversa, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii polonez.
La finalul lunii ianuarie, COVID-19 a fost descoperită la nurci într-o fermă din districtul polonez Kartuzy, oficialităţile de la Varşovia precizând că este vorba despre primul asemenea caz din Polonia. Toate nurcile din ferma respectivă urmau să fie sacrificate, informează g4media.ro
”Informaţiile obţinute de inspectoratul de sănătate publică şi experienţele de anul trecut din Danemarca şi Ţările de Jos indică în mod clar acest lucru şi în Polonia: acest virus se poate transmite de la nurcă la om şi viceversa”, arată o declaraţie a Ministerului Sănătăţii polonez.
La începutul lunii noiembrie, Danemarca a început sacrificarea tuturor celor 17 milioane de nurci, după ce în câteva sute de crescătorii a fost semnalată prezenţa noului coronavirus şi autorităţile au descoperit mutaţii ale acestuia în rândul oamenilor.
În luna august, Ţările de Jos au decis să închidă peste 100 de crescătorii de nurci după ce mai mulţi angajaţi au contractat COVID-19.