vineri, noiembrie 15, 2024

Ultima ora

Sport

Un gorjean a fost vaccinat la rapel cu Moderna, deși trebuia cu Pfizer. Coordonatorul centrului și-a dat demisia!

Un bărbat de 69 de ani din Gorj, care s-a prezentat la vaccin pentru a-i fi administrată a doua doză, a fost vaccinat, din greșeală, cu serul Moderna, în loc de Pfizer.

Întâmplarea a avut loc în decursul zilei de marți, în cadrul unui centru de vaccinare din incinta  Stadionului Municipal Târgu Jiu, potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Gorj. Confuzia s-ar fi făcut atunci când bărbatul a intrat în sala greșită de vaccinare, deoarece, în loc să pătrundă în sala destinată vaccinării cu Pfizer, a intrat în cea unde se administrează vaccinul Moderna.

Medicul Ionuţ Pantiş, coordonatorul Centrului de Vaccinare de la Stadionul din Târgu-Jiu, şi-a dat demisia în urma acestui incident, dar a ținut să explice cum a fost posibilă o astfel de încurcătură.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„În acest moment avem 2 fluxuri, unul Pfizer rapel şi unul Moderna doza 1. Domnul respectiv, din păcate, a intrat în cabinetul Moderna, cabinet delimitat prin panouri şi semnalizat cu inscripţie scrisă. În acest caz a fost o eroare de comunicare între asistentă şi dânsul. (…) Am dat toate declaraţiile care mi s-au cerut, chiar după acest incident, mi-am prezentat demisia din calitatea de coordonator al centrului de vaccinare. Important este ca pacientul să fie bine şi ca oamenii să nu îşi piardă încrederea în procesul de vaccinare din pricina unei erori de comunicare. Mi-am dat demisia pentru că aşa am considerat că este bine. (…) Din punct de vedere medical, nu cred că o să păţească ceva domnul respectiv, vaccinul are aceeaşi tehnologie“, a spus Ionuţ Panţiş, pentru paginaolteniei.ro.

În ciuda încurcăturii create, gorjeanul a fost ținut sub observație de către cadrele medicale, iar până marți seara, nu a prezentat efecte adverse. Starea sa de sănătate este stabilă, nivelul de protecție împotriva virusului Covid-19 fiind la fel de ridicat ca și în cazul imunizării cu serul Pfizer.

,,În aceste circumstanțe, având în vedere că ambele tipuri de vaccin au îndeplinit criteriile de siguranță în cadrul procesului de autorizare la nivelul EMA, nu se pune problema unui risc medical suplimentar pentru persoana în cauză. În ceea ce privește rata de eficacitate, menționăm că cele două vaccinuri sunt de tip ARN mesager și se bazează pe același tip de antigen, proteina Spike, sens în care se estimează că a doua doză contribuie la creșterea răspunsului imun generat după prima administrare. Deși situația înregistrată este una singulară la nivel național, CNCAV reamintește că procedurile elaborate pentru buna desfășurare a procesului de vaccinare trebuie respectate cu maximă rigurozitate pentru asigurarea mediului favorabil și sigur în centrele de vaccinare din România. De asemenea, desfășurarea actului medical trebuie să se deruleze în strictă concordanță cu instrucțiunile și procedurile elaborate la nivelul CNCAV”, au transmis reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Politica