vineri, noiembrie 15, 2024

Ultima ora

Sport

Sondaj: Peste 64% dintre angajaţi şi-ar dori să lucreze o parte din timp de acasă, după pandemie

Peste 64% dintre angajaţii care au participat la un sondaj efectuat de o platformă de recrutare spun că şi-ar dori să continue să lucreze o parte din timp de acasă şi după ce va trece pandemia de coronavirus.

Dacă ar putea să-şi aleagă programul, 23% dintre aceştia consideră că lucrul la distanţă ar fi util cel puţin 1-2 zile pe săptămână, în timp ce aproape 12% ar vrea să meargă la birou doar 4 zile pe lună, scrie Agerpres.

„Înainte de debutul pandemiei, peste 81% dintre angajaţii care au răspuns sondajului BestJobs lucrau de la birou – numai de la birou (61%) sau în cea mai mare parte a timpului de la birou (20%) – dar odată ce au experimentat şi munca remote au constatat că nu mai pierd timp cu deplasarea zilnică (69%) şi şi-au redus semnificativ şi cheltuielile zilnice, legate de transport, masă de prânz, haine etc. (51%). Însă beneficiul principal, pe care majoritatea respondenţilor (56%) l-au resimţit lucrând de acasă, este că s-au putut proteja mai bine de Covid-19”, se precizează în comunicat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În plus, programul flexibil şi confortul biroului lor de acasă le-au permis celor mai mulţi dintre intervievaţi să petreacă mai mult timp cu familia (45%), să-şi gestioneze mai bine timpul (36%), să fie mai productivi (28%) şi mai puţin stresaţi (19%).

Totuşi, mai bine de jumătate (56%) dintre angajaţii care au răspuns sondajului BestJobs recunosc faptul că le lipseşte interacţiunea zilnică cu colegii şi, chiar dacă lucrează de acasă, 52% spun că ajung să aloce mai mult de opt ore pe zi activităţii profesionale şi că le este dificil să delimiteze viaţa profesională de cea personală (43%), mai ales că sunt adesea întrerupţi de copii, animale de companie sau au probleme cu conexiunea la internet (39%). Cu toate acestea, peste 82% dintre cei care lucrează de acasă ar recomanda cunoscuţilor să experimenteze acest mod de lucru.

Cum revenirea la birou va fi treptată şi voluntară, iar în multe locuri în sistem mixt, cu muncă de acasă, în unele zile, şi şedinţe pentru proiecte la birou în altele, 81% din totalul angajaţilor participanţi la sondajul Bestjobs consideră că angajatorul ar trebui să le plătească utilităţile (internet, curent electric, apă) şi consumabile (apă potabilă, cafea, articole de birotica si papetarie etc.), dar şi să aloce un buget suplimentar pentru a acoperi beneficiile de la birou (49%) sau să subvenţioneze achiziţia unui mobilier de birou adecvat şi echipamente suplimentare (47%).

Până acum, principalele beneficii pe care le-au avut angajaţii în perioada de telemuncă, din partea companiei angajatoare, au fost flexibilitatea programului de lucru (63%), asigurări de sănătate private (38%), training-uri, workshop-uri, programe de dezvoltare sau reconversie (22%), dar şi bonusuri în bani (14%), zile de concediu în plus (8%) sau acces la consiliere psihologică sau de carieră şi mentorat (8%).

Sondajul a fost efectuat în perioada 15 – 31 ianuarie 2021, pe un eşantion de 1.300 de utilizatori de internet din România.

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. În orice moment, pe platformă sunt peste 4,5 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii, peste 25.000 de joburi şi peste 150 de specialişti în dezvoltare profesională şi personală.

Politica