marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Secretariatul pentru Culte: Personalul clerical din unităţile de învăţământ public nu beneficiază de sporuri suplimentare

Personalul clerical angajat în învăţământul public este salarizat în conformitate cu grilele personalului didactic din aceste unităţi şi nu beneficiază de sporuri suplimentare faţă de această categorie, a informat, miercuri, Secretariatul de Stat pentru Culte, printr-un comunicat de presă.

Precizările survin unor articole apărute în presă potrivit cărora preoţii care predau Religia în şcoli pot avea sporuri de până la 80%.

Conform comunicatului citat, presupusele „sporuri” reprezintă de fapt contribuţia statului la salarizarea personalului clerical care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de cult aparţinând cultelor religioase şi nicidecum în cadrul unităţilor de învăţământ public.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Statul român sprijină salarizarea personalului clerical prin acordarea de contribuţii. Distribuţia contribuţiilor acordate de stat pentru personalul clerical o realizează exclusiv unitatea centrală de cult care este angajatorul personalului clerical. Personalul clerical care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de cult beneficiază de sprijinul statului la salarizare în cuantum de 65% din salariile de bază stabilite potrivit legii pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar de stat, potrivit nivelului de studii, gradului profesional obţinut şi vechimii în activitatea clericală deţinută în cadrul cultelor din România, conform asimilărilor. Doar 30% din personalul clerical care primeşte contribuţie de la bugetul de stat poate primi 80% din salariul unui cadru didactic din învăţământul preuniversitar de stat dacă îşi desfăşoară activitatea în unităţile de cult cu venituri reduse”, a explicat Secretariatul de Stat pentru Culte, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, „numărul de contribuţii la salarizarea personalului clerical este menţionat în Legea – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Anexa nr. I, Capitolul III – Culte) şi nu tot personalul clerical aparţinând cultelor religioase beneficiază de sprijin la salarizare”.

„Personalul clerical care are norma de bază în învăţământul public nu poate beneficia de contribuţie la salarizare pentru postul de preot din partea Secretariatului de Stat pentru Culte”, se mai arată în comunicat.

Politica