PSD depune miercuri la Camera Deputaților moțiunea simplă împotriva Ministrului Sănătății, intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid – Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea românilor”.
Moțiunea a fost anunțată luni, după ședința conducerii PSD, iar marți au avut loc dezbateri cu asociațiile medicilor, cele ale pacienților și cu sindicatele, miercuri urmând a fi depusă la Camera Deputaților, iar săptămâna viitoare va intra în dezbatere, informează g4media.ro.
Liderul Deputaților PSD, Alfred Simonis, a anunțat, în plenul de marțea trecută al Camerei Deputaților, că grupul parlamentar al PSD a depus o solicitare la Biroul permanent prin care îl cheamă în Parlament, la „Ora Guvernului”, pe ministrul Sănătății Vlad Voiculescu, pentru a explica „situaţia spitalelor din România în ceea ce priveşte măsurile preventive, gestionarea şi managementul riscului în saloanele în care sunt amplasate sau utilizate instalaţii de furnizare oxigen pentru pacienţi”.