miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

MApN: Elevii şi studenţii, testaţi pentru depistarea noului coronavirus

Instituțiile de învățământ preuniversitar al Ministerului Apărării Naționale (preșcolar, liceal și postliceal) au început de luni activitățile și procesul educațional în formatul față în față, iar în învățământul superior militar urmând să se decidă modalitatea de reluare a cursurilor după încheierea sesiunii de examene.

„La întoarcerea în instituțiile de învățământ, elevii și studenții vor fi testați pentru depistarea virusului SARS-CoV-2, conform procedurilor în vigoare”, precizează un comunicat de presă al MApN.

Potrivit Ministerului, Direcția medicală monitorizează evoluția situației epidemiologice și coordonează activitățile de testare de tip RT PCR a elevilor și studenților.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În învățământul preuniversitar, revenirea la cursuri a elevilor și cursanților este planificată în mod eșalonat.

În ceea ce privește instituțiile de învățământ superior militar, deciziile privind forma de reluare a cursurilor vor fi luate cu respectarea principiului autonomiei universitare, comandanții acestora, împreună cu senatele universitare, urmând să hotărască și să comunice studenților militari, în timp util, modul de reluare a cursurilor după finalizarea sesiunii de examene și încheierea vacanței intersemestriale, mai precizează MApN.

Foto: Facebook/MApN

Politica