miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

APIA: Cererile de plată pentru măsura ”Bunăstarea animalelor” se depun până pe 21 februarie

Fermierii pot depune în perioada 8 – 21 februarie cererile de plată pentru Măsura 14 „Bunăstarea animalelor” – pachetul a. – plăţi în favoarea bunăstării porcinelor şi pachetul b. – plăţi în favoarea bunăstării păsărilor din cadrul PNDR 2014 – 2020, a anunţat luni Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Conform APIA, cererea de plată va fi completată online individual prin accesarea site-ului www.apia.org.ro, iar după tipărire, verificare şi semnare se depune la Centrul judeţean al APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, pe a cărui rază teritorială se află sediul social al solicitantului sau pe raza teritorială a judeţului unde este exploataţia cu capacitatea de producţie cea mai mare.

Cererile de plată pentru Măsura 14 „Plăţi în favoarea bunăstării animalelor” cuprinde angajamentele şi informaţiile aferente tuturor exploataţiilor cu cod ANSVSA deţinute de un solicitant, indiferent pe raza cărui judeţ îşi desfăşoară activitatea solicitantul şi se depun însoţite de : copie CUI / CIF, după caz; documente care atestă calitatea de fermier activ, respectiv documente privind înregistrarea la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) – cod CAEN/act de înfiinţare/act constitutiv/statut din care reiese că are activitate agricolă (că desfăşoară activitate agricolă cu codul CAEN 0146 – Creşterea porcinelor, respectiv CAEN 0147 – Creşterea păsărilor) şi/sau 0150- Activităţi în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creşterea animalelor) şi, în cazul în care din documentele stipulate nu reiese activitatea agricolă, trebuie să furnizeze documente din care să rezulte îndeplinirea condiţiei de fermier activ; situaţiile financiare anuale, respectiv raportările contabile anuale, din care rezultă venitul total realizat în anul anterior anului depunerii cererii de plată; formularul „Date informative” (cod 30) care cuprinde indicatorul „venituri din activităţi agricole”; formularul „Situaţia veniturilor şi cheltuielilor” (cod 20) care cuprinde indicatorul „venituri totale”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Solicitanţii trebuie să depună, de asemenea, și: copie buletin / carte de identitate al/a titularului/administratorului/ reprezentantului legal /împuternicitului; copie/copii autorizaţie/ii sanitar-veterinară/e pentru fiecare exploataţie deţinută înscrisă în cererea de plată; Copia/copiile autorizaţiei/iilor sanitar-veterinară/e poate/pot fi depusă/e de către beneficiar o dată cu primul decont/documente justificativ/e pe care îl înregistrează la CJ APIA în anul respectiv de angajament.

Dacă autorizaţia este eliberată după data depunerii cererii de plată, aceasta trebuie să fie în vigoare la data populării exploataţiei.

Totodată, trebuie depuse: graficul de livrare estimat anual; graficul de populare estimat anual; document coordonate bancare; împuternicire şi copii după actele de identificare ale împuternicitului, dacă este cazul; declaraţii şi angajamente pentru bunăstare şi specifice subpachetelor.

În plus faţă de documentele mai sus menţionate se depun o serie de documente în funcţie de pachetul solicitat, informează agerpres.ro

Pentru pachetul a) porcine se depune copia schiţei grajdului/halei pentru fiecare exploataţie cu cod ANSVSA (din care să reiasă adresa, suprafaţa spaţiilor de cazare/spaţiul maxim de cazare pe compartiment/boxă). Din suprafaţa totală respectivă se exclude suprafaţa spaţiilor de hrănire şi adăpare aşezate pe podea, stâlpii, aleile, alte spaţii nedestinate creşterii pentru toate categoriile de porcine.

Pe copia schiţei fermierul va menţiona instrumentul/aparatul cu care au fost efectuate măsurătorile înscrise în schiţele depuse şi toleranţa acestuia în conformitate cu fişa tehnică (carte tehnică) a aparatului/instrumentului cu care au fost efectuate măsurătorile.

De asemenea, fermierul va depune: copii ale documentelor care fac dovada că beneficiarul are la dispoziţie echipamente specializate de măsurare şi control a calităţii aerului şi acestea sunt la dispoziţie în exploataţie în vederea monitorizării zilnice a pulberilor (prin prezentarea unui document de achiziţie sau a unui contract de comodat sau a unui alt document); copia documentului care atestă funcţionarea în parametrii tehnici a echipamentului specializat de măsurare şi control a calităţii aerului.

Pentru pachetul b) păsări este nevoie de copia notificării către DSVSA referitoare la densitatea practicată; copia schiţei halelor pentru fiecare explotaţie cu autorizaţie sanitar-veterinară din care să reiasă adresa, suprafaţa spaţiilor de creştere utilă. Din suprafaţa totală respectiv suprafaţa cuştilor/ compartimentelor se exclude suprafaţa echipamentelor de hrănire şi adăpare aşezate pe podea, stâlpi, alte spaţii nedestinate creşterii pentru toate categoriile de păsări, inclusiv a cuibarelor în cazul găinilor ouătoare în sistem alternativ la sol a cuibarelor pentru găinile de reproducţie rase grele şi spaţiul aferent cocoşilor pentru categoria de găini de reproducţie rase grele. Având în vedere că, suprafaţa minimă obligatorie pe cap de găină ouătoare în sistem de creştere în cuşti îmbunătăţite, include şi suprafaţa cuibarului (750 cmp/cap găină), la calcularea suprafeţei necesare pentru respectarea condiţiilor de bunăstare superioară se măsoară suprafaţa totală a cuştii care include şi suprafaţa cuibarului rezultând astfel o suprafaţă de 825 cmp/cap pentru subpachetul de densitate 10%, respectiv 862 cmp/cap pentru subpachetul de densitate 15%. Pe copia schiţei halelor fermierul va menţiona aparatul cu care au fost efectuate măsurătorile înscrise în schiţele depuse şi toleranţa acestuia în conformitate cu fişa tehnică (carte tehnică) a aparatului/ instrumentului cu care au fost efectuate măsurătorile.

Fermierul mai trebuie să depună copia documentului care atestă că aparatul de măsurare a noxelor în vederea monitorizării acestora zilnice este la dispoziţie în exploataţie; copia documentului care atestă funcţionarea în parametrii tehnici a aparatului de măsurat noxe.

Politica