Mai mulți români au rămas blocați pe Aeroportul din Istanbul după ce compania cu care zburau nu a vrut să-i îmbarce în avion. Dintr-o eroare a unui angajat care a interpretat greșit noul regulament, li s-a cerut test COVID negativ.
Românii veneau din Emiratele Arabele Unite, Dubai, stat care este considerat zonă galbenă, dar noul regulament va intra în vigoare abia din 12 februarie. Prin urmare, românilor le-a fost refuzată îmbarcarea și avionul a plecat fără ei, scrie Digi24.
Directorul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, David Ciceo, spune că la mijloc este eroare care nu ţine de aeroportul clujean şi că reprezentanţii companiei au realizat între timp că au greşit. Drept urmare, Turkish Airlines le va asigura cazare şi masă pasagerilor români, iar mâine vor fi îmbarcaţi într-o altă cursă, cu destinaţia Bucureşti.
„Este neplăcută această eroare. Cunosc deja. Turkish Airlines i-a informat pe toți agenții de la toate stațiile pe care le are. A fost eroare a unui agent handling care reprezenta compania. Îi rugăm pe pasageri cu o zi înainte să verifice din nou condițiile. Din Turcia nu există obligativitatea să prezinte test PCR, dar acești pasageri aveau zbor de conexiune prin Istanbul”, a spus David Ciceo, directorul Aeroportului Cluj-Napoca.
Acesta le recomandă pasagerilor să se informeze înainte de fiecare zbor, având în vedere situaţia existentă care predispune la modificări de ultimă oră.