Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a transmis, joi seară, că vaccinul AstraZeneca va fi administrat în România persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 55 de ani, iar rapelul se recomandă a fi la 8 săptămâni.
”În urma recomandărilor transmise de Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), precum şi de Grupul Ştiinţific din CNCAV, ţinând cont de precizările din Rezumatul Caracteristicilor Produsului (RCP) şi de studiile disponibile până la momentul autorizării condiţionate de punere pe piaţă, în România, vaccinarea împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca este recomandată pentru grupa de vârstă 18-55 de ani, cu posibilitatea creşterii acestui interval, în funcţie de apariţia noilor date ştiinţifice. De asemenea, intervalul de timp recomandat între cele două doze este de 8 săptămâni”, a transmis, joi seară, CNCAV.
Potrivit Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), pentru prevenirea infectării cu virusul SARSCoV-2, vaccinul AstraZeneca poate fi administrat adulţilor cu vârsta peste 18 ani.
Vaccinul determină sistemul imunitar al organismului să producă anticorpi şi globule albe specializate care acţionează împotriva virusului, oferind astfel protecţie împotriva COVID-19.
Pentru imunizare, se administrează două doze de vaccin, după un interval cuprins între 4-12 săptămâni de la prima doză.
Pentru gestionarea cu eficienţă a procesului de vaccinare la nivel naţional, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a elaborat şi transmis personalului specializat ”Procedura de vaccinare împotriva COVID-19 cu AstraZeneca”, document care prevede condiţiile şi modul de stocare, depozitare, transport şi distribuţie, cu respectarea lanţului de frig, monitorizarea reacţiilor, precum şi managementul stocurilor şi al pierderilor.
Pe baza avizului pozitiv al EMA, Comisia Europeană a verificat toate elementele care susţin autorizarea introducerii pe piaţă a vaccinului AstraZeneca şi a consultat statele membre înainte de a acorda autorizaţia de introducere pe piaţă condiţionată.
Vaccinul AstraZeneca este un vaccin monovalent compus dintr-un singur vector adenoviral modificat (un virus inofensiv), care transmite celulelor umane „instrucţiunile” necesare producerii proteinei Spike unice, specifică virusului care provoacă boala COVID-19. Sistemul imunitar al persoanei recunoaşte că această proteină specifică nu ar trebui să se afle în organism şi reacţionează prin producerea de mijloace de apărare naturale împotriva infecţiei SARS-CoV-2.
Vaccinul AstraZeneca este disponibil în flacoane de 4 ml suspensie, cu 8 doze, respectiv de 5 ml suspensie, cu 10 doze. Vaccinul se păstrează la temperaturi între +2 şi +8 grade Celsius, cu menţinerea lanţului de frig impus de producător, şi are o stabilitate de 6 luni înainte de prima utilizare.
Vaccinul se administrează doar intramuscular, în conformitate cu recomandările din RCP.
Distribuţia se realizează prin modalităţi standard, în maşini frigorifice, containere şi cutii frigorifice, cu monitorizarea temperaturii, iar dozele de vaccin vor fi destribuite către depozite regionale şi centrele de vaccinare.
Vaccinul AstraZeneca este al III-lea vaccin împotriva COVID-19 disponibil pentru derularea campaniilor de vaccinare în statele membre ale Uniunii Europene şi, implicit, în România, scrie News.ro