sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Ultima ora

Sport

Ceartă pe Facebook între jandarmii și salvamontiștii gorjeni

Jandarmii montani și salvamontiștii gorjeni au început săptămâna cu divergențe. După ce au participat la salvarea unui grup de craioveni de pe pârtia de la Rânca, Facebook-ul a devenit principala rută de acțiune a celor două grupări menite să-i ajute pe oameni.

Jandarmeria Gorj a postat pe Facebook o informație prin care spunea că agenții din cadrul instituției au participat la salvarea familiei din Craiova. La scut timp, salvamontiștii gorjeni au ținut să le atragă atenția colegilor și să le spună că și-au atribuit meritele altora.

„Rugam public jandarmii montani sa nu se mai laude cu cazuri soluționate de Serviciul Salvamont al Consiliului Județean Gorj. Salvamont Gorj are resursele umane necesare sa își desfășoare activitatea la cel mai bun nivel, în condițiile legii, cu personal calificat și atesta ca salvator montan și, conform procedurilor stabilite de către Departamentul pentru situaţii de Urgență al MAI, atunci când are nevoie de resurse umane sau materiale le solicita Inspectoratului pentru Situații de Urgență nu Jandarmeriei. Nu este prima data când jandarmii își atribuie nemeritat participarea la acțiuni care sunt soluționate de Salvamont și vom taxa de fiecare data asemenea derapaje de la realitate. Fotografia nu are nici o legătură cu Salvamontul, persoana în rosu nu e un salvamontist în programul și echipamentul de lucru, și dacă jandarmii folosesc astfel de momente pentru a se lauda ca au soluționat cazuri alaturi de noi o sa evitam prezenta lor pe viitor. Nu este pentru prima data când jandarmii se lauda cu cazurile noastre, consideram ca au activitate destulă pe care și-o fac bine și nu trebuie sa se mai laude cu munca noastră sau cu cazuri care nu sunt de competenta lor”, a fost mesajul postat de Salvamont Gorj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La scurt timp, jandarmii le-au dat și ei replica, spunând că nu rivalitatea este importantă într-o astfel de situație: „Precizare la postarea: Jandarmii montani și un echipaj Salvamont au intervenit la Rânca. Pentru o informare corectă cu privire la modul de acțiune din data de 01.02.2021, a efectivelor structurilor de jandarmi montani din Rânca și Salvamont Gorj, facem precizarea că viața oamenilor este prioritară și nu competiția. Realitatea este cea prezentată în postarea inițială realizată iar jandarmii gorjeni nu își atribuie merite necuvenite. Informarea făcută în cadrul comunicatului postat de Inspectoratul de Jandarmi Județean Gorj pe pagina oficială de socializare reflectă realitatea de la fața locului și are la baza documente întocmite cu ocazia intervenției. Respectăm profesionalismul de care dă dovadă personalul Salvamont Gorj însă, indiferent de competențele avute, noi toți avem un scop comun și anume grija față de semenii noștri. În ceea ce privește fotografia folosită, aceasta a fost realizată cu o zi înainte de producerea evenimentului și reflectă buna colaborare dintre jandarmi și lucrătorii din cadrul Salvamont”, a transmis Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj”.

Politica