marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Olt. Persoanele nedeplasabile pot fi vaccinate anti-COVID la domiciliu

Autoritățile județene și locale din Olt au anunțat că vaccinarea persoanelor nedeplasabile, precum și a familiilor acestora, va fi realizată în mod diferit.

În cadrul unei întâlniri, Nucleul Judeţean de Coordonare a Activităţii de Vaccinare a hotărât că un echipaj medical se va deplasa la aceste persoane, evitând orice alte probleme.

„La nivelul judeţului nostru se desfăşoară activitatea de identificare a persoanelor imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu şi care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19. În acest sens, Instituţia Prefectului – Judeţul Olt şi Direcţia de Sănătate Publică Olt au solicitat sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale să întocmească, prin intermediul structurilor de asistenţă socială, liste cu persoanele imobilizate sau nedeplasabile, aflate la domiciliu, împreună cu asistenţii personali ai acestora (dacă au) şi cu membrii de familie care locuiesc in aceeaşi gospodărie. Listele respective vor fi întocmite cu celeritate şi transmise nucleului de coordonare a campaniei de vaccinare de la nivelul CJCCI Olt”, au precizat reprezentanții Prefecturii Olt, citați de gazetanoua.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

După ce vor fi furnizate datele despre cei care solicită vaccinarea în acest fel, se vor stabili traseele, logistica şi personalul necesar pentru imunizarea acestora.

Se va face apel fie la echipele de vaccinare mobilă, fie la serviciul de ambulanță, ce va deplasa la domiciliu.

„Atât persoanele imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu, cât şi membrii de familie care locuiesc în aceeaşi gospodărie vor fi vaccinaţi prin următoarele modalităţi, în funcţie de disponibilitatea de la nivelul judeţului: prin echipe de vaccinare mobile care sunt parte a centrelor de vaccinare fixe sau prin solicitarea echipajelor de consultaţii la domiciliu ale serviciilor de ambulanţă, cu suplimentarea acestora, fără afectarea capacităţii operative”, au mai transmis reprezentanții Prefecturii.

Politica