Oltenii au ajuns la cinci meciuri fără victorie, îndepărtându-se la 6 lungimi de liderul FCSB.
Când echipa joacă intervine antrenorul să-i modifice angrenajul. Schimbările operate la pauză de Corneliu Papură au cântărit decisiv în modul în care au decurs ostilitățile în partea a doua.
CSU Craiova a controlat prima repriză, a fost echipa activă, atacând constant poarta lui Cojocaru. Mamut și Cîmpanu au fost ineficienți însă în fața porții adverse, ambii având câte două șanse de gol. La ultima fază a reprizei, gamba lui Papp a împins mingea în ațe. A fost nevoie de un fundaș ca oltenii să deschidă scorul.
La pauză, Corneliu Papură a făcut 3 schimbări: Ivan în locul lui Mamut, Bărbuț l-a schimbat pe Cîmpanu, iar Bic pe Mateiu. Explicate astfel de antrenor: „Absolut deloc nu-mi reproșez schimbările. A fost o decizie pe care trebuia să o iau. Mateiu avea galben, făcea un fault, putea fi imediat eliminat. Pe benzi credeam că vin cu jucători mai proaspeți”.
Cert e că jucătorii care au intrat n-au fost deloc mai proaspeți. Din contră, Ivan a avut două ratări aiuritoare: șut mult peste din 7 metri, poziție centrală, și o altă execuție, paralelă cu poarta, care poate caracteriza întreaga evoluție a echipei în actul secund.
Între timp, la prima secvență de la reluare, Artean cu o lovitură de cap plasată în vinclu reușise egalarea. De altfel, 1-1 s-a și încheiat meciul, rezultat just, având în vedere că cele două echipe și-au împărțit perioadele de dominare, fiecare câte o repriză.
Despre meci, antrenorul a zis: „Am făcut o primă repriză bună, ne-am dominat adversarul. În a doua repriză adversarul a echilibrat. Cu toate acestea ne-am creat cea mai mare șansă de gol. În repriza a doua am pierdut multe dueluri, nu am recuperat mingea, de aceea adversarul ne-a împins spre poarta noastră”.
CSU a ajuns astfel la 5 meciuri la rând fără victorie, fiind pe locul 12 în Liga 1 într-un clasament al formei. Și doar două goluri marcate în ultimele 450 de minute de joc. Sunt perspective să-și revină echipa din Bănie, având în vedere că în următoarea rundă va întâlni Voluntari, penultima clasată, grupare cu 4 înfrângeri și-un egal în ultimele 5 jocuri.
CSU Craiova – Viitorul Constanța 1-1 (1-0)
A marcat: Papp 45 /Artean 47
Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Papp, M. Constantin, Bancu – Nistor (80 Căpățână), Mateiu (46 Bic), Cicâldău – Cîmpanu (46 Bărbuț), Mamut (46 Ivan), Ofosu (75 Vătăjelu). Antrenor: Corneliu Papură
Viitorul: Cojocaru – Benzar (46 Dussaut), Mladen, Ghiță, Boboc – Matei (46 Gaztanaga), Artean, Banunski (46 Ciobanu) – Ely Fernandes (46 Mățan), Luckassen, Ganea (68 Pitu). Antrenor: Mircea Rednic.
Arbitri: Marcel Bîrsan – Radu Ghinguleac, Vladimir Urzică