Peste 44 de milioane de doze de vaccin contra Covid-19 au fost administrate până acum în 51 de țări din lume, potrivit datelor centralizate de Bloomberg.
Ritmul de vaccinare la nivel mondial a ajuns la o medie de 2,27 milioane de doze pe zi.
Cele mai multe inoculări au fost făcute în Statele Unite, care din 14 decembrie și până acum a administrat 14,7 milioane de doze. În ultima săptămână au fost făcute, în medie, 776.901 de doze pe zi, scrie hotnews.ro
În România, peste 300.000 de persoane s-au programat pentru imunizare în etapa a doua.
Mai mult de 235 de mii de români au fost deja vaccinați, dintre care aproape 2000 au primit și a doua doză.