luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Papură anunță transferuri: „Suntem în discuții!”

Oltenii sunt gata să investească în jucători pentru a se bate pentru titlu

Se anunță război în trei pentru titlul de campioană a României. CSU Craiova va lupta pentru cel mai râvnit trofeu contra celor de la FCSB și CFR Cluj. Bătălia nu se dă doar pe teren, ci și pe piața transferurilor. Gigi Becali l-a luat deja pe Haruț cu 700.000 de euro, iar oltenii sunt gata să țină pasul cu latifundiarul din Pipera.
Omul de încredere al patronului Rotaru, Corneliu Papură, a anunțat la conferința de presă dinaintea meciului cu Sepsi, programat mâine, că gruparea olteană se află în negocieri cu câțiva fotbaliști: „Important este să găsim jucătorii care să ne ajute pentru îndeplinirea obiectivelor pe care ni le-am propus. Suntem în discuţii cu câţiva jucători, când se va materializa cu siguranţă se va face public. Trebuie să fim foarte atenți și la echipa secundă, este normal să știi ce se întâmplă acolo. În mercato, tot timpul, un jucător vrea să plece, trebuie să cauți pe postul respectiv. Degeaba vorbim cu 20. Vom vedea ce putem aduce”.
În vreme ce Mihai Bălașa, prezent și el la întâlnirea cu reprezentanții mass-media, a găsit principalul pericol în atingerea obiectivului: „Deocamdată suntem 3 echipe care ne batem sus. Nici CFR Cluj, nici FCSB nu mă sperie. Noi suntem cei mai periculoși, trebuie să învățăm din greșelile din turul campionatului, pentru că am pierdut 6 puncte acasă cu echipe din a doua parte a clasamentului”.

David Lazar, pe lista lui Rotaru!
Revenind la transferuri, una dintre mutările despre care vorbea aghiotantul lui Mihai Rotaru ar putea fi portarul David Lazar. Este posibil să fi întărit convingerea patronului că are nevoie de un nou goalkeeper și gafa monumentală făcută de Pigliacelli în amicalul cu Chindia Târgoviște, când a pasat la adversar, iar echipa a fost egalată. Astfel, potrivit Fanatik.ro, David Lazar este ținta conducerii grupării craiovene. Atât Pigliacelli, cât și Lazar se află sub contract cu echipele lor până în 2022. Goalkeeper-ul român a fost onorat de prima ofertă a oltenilor, în urmă cu 6 luni. „Sunt onorat de oferta celor de la Craiova. Eu mai am doi ani de contract cu Astra Giurgiu și deocamdată sunt aici și mă concentrez să îmi fac treaba aici”, spunea Lazar, potrivit sursei citate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica