Un accident grav soldat cu victime a avut loc zilele trecute pe raza comunei Prunișor, județul Mehedinți, între satele Cervenița și Lumnic. Un tânăr șofer a pierdut controlul volanului, pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile, iar autoturismul s-a izbit, puternic, de un copac. În urma impactului, au fost rănite patru persoane. O tânără de 18 ani și sora sa de 9 ani au ajuns la spital, cu răni grave. La fața locului, au ajuns două ambulanțe pentru acordarea de îngrijiri medicale și pentru transportul victimelor la spital.
„Ambulanța a transportat la spital două victime ale accidentului rutier, o tânără de 18 ani, cu un traumatism cranio-cerebral acut, cu stare de conștiență păstrată și o fetiță de 9 ani, cu un traumatism cranio-facial. Sunt în stare bună, conștiente, stabile hemodinamic și cardio-circulator”, a declarat medicul SAJ Mehedinți, Cornelia Bernardi.
„În seara zilei de 08 ianuarie 2021, pe DC 51, în afara localității Lumnic, s-a produs un accident rutier din care a rezultat rănirea a 4 persoane, două dintre acestea fiind transportate, cu ambulanța, la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a stabilit faptul că conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. Recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, să nu se înscrie în depășiri riscante și să conducă cu prudență”, a declarat polițistul Gabriel Banghea, din cadrul Serviciului Rutier Mehedinți.
Șoferul mașinii s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.