luni, noiembrie 18, 2024

Ultima ora

Sport

Arest preventiv pentru preotul care a accidentat mortal un adolescent

Magistrații Judecătoriei Balș au convenit asupra măsurii de arestare preventivă în cazul preotului care a lovit mortal un copil, în satul Bobicești, Olt. Decizia a fost luată miercuri, urmând ca omul bisericii să-și petreacă următoarele 30 de zile în arestul Poliției din Olt.

Bărbatul în vârstă de 57 de ani, este acuzat de ucidere din culpă, conducerea sub influența alcoolului sau altor substanțe și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, scrie gazetanoua.ro.

După ce a fost reținut pentru 24 de ore, s-a dispus arestul preventiv al acestuia, timp în care anchetatorii își vor continua cercetările. Evenimentul rutier mortal a avut loc în data de 2 ianuarie, pe raza comunei Bobicești, când preotul a lovit doi adolescenți.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mai mult, acesta nu ar fi oprit imediat după impact, dar momentul revenirii la locul faptei i-a făcut pe polițiști să suspecteze că autorul crimei ar fi modificat urmele accidentului. De asemenea, pe scaunul din dreapta al mașinii, a fost găsită oglinda cu care șoferul vinovat ar fi lovit unul dintre băieți.

Pe de altă parte, s-a constatat că preotul conducea autoturismul în stare de ebrietate, proba de sânge indicând o alcoolemie de 1,23. În urma accidentului, unul dintre tinerii răniți s-a stins din viață, fiind găsit în stop cardio-respirator de cadrele medicale sosite la faţa locului. Acesta a fost resuscitat timp de o oră, însă eforturile depuse pentru a-l ține în viață au fost în zadar, adolescentul fiind declarat decedat.

Andreea TIGOIANU

Politica