miercuri, noiembrie 20, 2024

Ultima ora

Sport

Sorin Cîmpeanu: Elevii ar putea recupera materia pierdută pe timpul pandemiei de COVID la vară!

După o întâlnire cu reprezentații AUR avută, miercuri, Sorin Cîmpeanu, ministrul educației, a precizat la final că școlile de vară ar putea reprezenta o soluție bună prin care elevii ar putea recupera materia pierdută pe timpul pandemiei de coronavirus, potrivit libertatea.ro.

Sorin Cîmpeanu a precizat însă că pentru ca o astfel de măsură să fie implementată cu succes în toată țara este nevoie de profesori și, implicit, de resurse bugetare suplimentare. ,,Au fost propuse măsuri precum şcoli de vară, în care să poată fi recuperat într-o manieră sintetică cea mai mare parte din ce s-a pierdut pe parcursul crizei sanitare, pentru asta avem nevoie de concursul profesorilor în primul rând, dar avem nevoie şi de acoperire bugetară. A fost o propunere care a fost considerată corectă în setul de măsuri remediale”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

,,Şcolile de vară sunt o soluţie corectă, fiind nevoie de profesori, fiind nevoie de resurse financiare alocate în acest scop. De asemenea, ceea ce oricum am fi făcut, legătura cu universităţile pentru a avea înţelegere, flexibilitate pe parcursul examenului de admitere în universităţi”, a adăugat Sorin Cîmpeanu. Ministrul educației crede că acţiunile remediale sunt foarte importante şi ele trebuie să fie decise caz cu caz, în funcţie de ceea ce a asimilat elevul, şi nu în funcţie de ce a predat profesorul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”În măsura în care vom reuşi să începem cel de-al doilea semestru în format clasic, vom avea de recuperat pierderile suferite pe parcursul crizei sanitare”, a conchis Sorin Cîmpeanu.

Politica