Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis marţi dimineaţa, avertizări Cod roşu de inundaţii pe râuri din judeţele Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi, valabile pe durata următoarelor ore.
Conform hidrologilor, până la ora 12:00, se vor produce în continuare scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale Cotelor de Pericol pe râul: Lotru – bazin aval Ac. Brădişor, judeţul Vâlcea, pe râul Motru – bazin amonte S.H. Broşteni, judeţele Gorj şi Mehedinţi şi pe afluenţii de dreapta ai Oltului aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Lotru – amonte Ac. Ioneşti, judeţul Vâlcea.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare şi pe unele râuri din bazinele hidrografice: Motru – bazin amonte S.H. Târmigani.
Avertizările au fost emise în urma precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă, evoluţiei formaţiunilor de gheaţă şi propagării.