În Europa situația este complet diferită față de România, în privința deschiderii școlilor. Dacă în țara noastră Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că este exclusă întoarcerea elevilor în bănci, după 11 ianuarie, în celelalte state se fac demersuri grăbite pentru revenirea școlarilor în format fizic la ore.
Elevii francezi se întorc de astăzi la școală. Ministrul Jean-Michel Blanquer și-a susținut ferm decizia pe care a comunicat-o înainte de Crăciun. „Studiile au arătat că, în mediul școlar, am reușit să ne infectăm mai puțin decât în afara mediului școlar”, a explicat. Statisticile arată că mai puțin de 0,2% dintre școli, colegii și licee au fost închise de la începutul anului școlar din cauza infectărilor cu coronavirus, potrivit Journaldesfemmes. Un studiu publicat de Institutul Pasteur pe 17 decembrie a oferit detalii despre riscurile transmiterii coronavirusului într-o familie atunci când unul sau mai mulți copii sunt la școală. Sondajul, efectuat în perioada 17-30 octombrie, arată faptul că riscul de contagiune este mai mare la un copil din grădiniță, la un student sau elev de liceu. „Este dificil de interpretat absența riscului excesiv asociat cu copiii care frecventează școala primară. Ar putea fi cel mai puțin contagios pentru copiii sub 10 ani comparativ cu adolescenții. Nu același lucru se poate spune în cazul copiilor mici care au un contact fizic mai strâns cu părinții lor”, a explicat doctorul Arnaud Fontanet, potrivit scoala9.ro.
Jumătate dintre elevii din Italia se întorc pe 7 ianuarie la școală. Guvernanții au luat decizia acestei redeschideri graduale, urmând ca după 18 ianuarie să se mai adauge un sfert dintre elevi, dacă nu sunt infectări. Totuși, fiecare localitate decide în funcție de situația epidemiologică dacă aplică recomandările de redeschidere oferite de Ministerul Educației italian, potrivit Corriere.
Regulile sunt oricum foarte stricte și presupun o colaborare cu toate autoritățile. Au decis, de exemplu, creșterea numărului de mijloace de transport publice la intervalele orare când elevii intră sau ies de la ore. În orașele mari, se vorbește despre două orare pentru intrarea la serviciu și la școală, pentru a se evita aglomerarea. Pentru asta, Guvernul a alocat fonduri suplimentare. În plus, sunt oferite stimulente financiare pentru continuarea muncii la distanță, ca să se evite aglomerarea străzilor când intră copiii la ore. Vor apela și la ajutorul armatei pentru a se face testări regulate elevilor.
În Germania, sunt restricții în toată țara până pe 10 ianuarie, dar miniștrii germani ai educației discută despre redeschiderea școlilor odată terminarea lockdownului. Parte dintre responsabilii în educație au declarat că școlile ar putea fi deschide totuși pe la data ridicării restricțiilor, potrivit dw.com. Există însă o incertitudine dacă se vor ridica într-adevăr restricțiile, fiindcă în continuare rata infectării e ridicată.
Dar pentru că fiecare din cele 16 landuri germane au propriile sisteme de educație, autonome, oficialii de la Berlin n-au multe de spus cu privire la deschiderea școlilor la nivel național. De exemplu, oficialii din Baden-Württemberg au declarat de curând că vor să redeschidă școlile și grădinițele pe 11 ianuarie „indiferent de numărul incidenței cazurilor de coronavirus”.
De când a început pandemia, întrebările dacă, când și cum ar trebui menținute școlile deschise au fost puse constant în Germania. Profesorii s-au plâns de problemele tehnice pe care le întâmpină și de lipsa echipamentelor, așa că revenirea în clase a fost cerută în nenumărate rânduri.
În Marea Britanie, cursurile vor începe cu o întârziere de două săptămâni din cauza numărul mare de infectări cu coronavirus și mai ales din cauza apariției noii tulpini de COVID-19. În zonele cu rate foarte mari de infecție cu coronavirus școlile nu se vor mai deschide pe 4 ianuarie, așa cum era programat, potrivit BBC.
Și în Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord, școlile se vor deschide mai târziu decât în mod normal. Departamentul pentru Educație a anunțat că întoarcerea la școală se va face eșalonat. Elevii care susțin examene în 2021 vor începe cursurile pe 11 ianuarie, iar elevii din alți ani se vor întoarce la școală pe 18 ianuarie. Oficialii britanici au declarat că întârzierea începerii cursurilor va oferi școlilor timpul necesar pentru organizarea testării în masă a profesorilor și a elevilor.
Potrivit protocoalelor medicale, dacă vreun elev sau profesor va fi testat pozitiv trebuie trimis acasă pentru a se autoizola timp de 10 zile. Școala trebuie să contacteze echipa locală de protecție a sănătății publice, care va oferi sfaturi cu privire la cine ar trebui trimis acasă.
Foto: wall-street.ro