Campania de vaccinare anti-COVID a început, luni dimineață, în județul Olt, în rândul personalului medico-sanitar din spitale. Primul medic oltean vaccinat este dr. Cătălin Pătru, epidemiolog și șeful Centrului de vaccinare din Slatina. Următorii trecuți pe listă sunt directorul adjunct al Spitalului Județean de Urgență Slatina, dr. Radu Ene și directorul de îngrijiri medicale, Mirela Stăncioiu, potrivit reaitateaoltului.ro.
În Olt, au fost amenajate patru centre de vaccinare împotriva virusului Covid-19, destinate personalului medical. Acestea se află la SCJU Slatina, Spitalul Municipal Caracal, Spitalul Orășenesc Balș, respectiv la Spitalul Orășenesc Corabia. Pentru prima etapă de imunizare, au fost solicitate 975 de doze de vaccin anti-COVID, urmând ca stocul să fie suplimentat în funcție de cererile venite din partea centrelor de vaccinare. Restul oltenilor se vor putea vaccina într-unul dintre cele nouă centre amenajate la nivelul județului: Slatina – 3 centre, Caracal – 2 centre, Balș – 1, Corabia – 1, Drăgănești-Olt – 1 și Scornicești – 1.
Campania de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 se realizează în România în trei etape. Etapa 1 include dozele de vaccin administrate personalului din sistemul medical public și privat și personalului care deservește activități critice (de la apărare, ordine publică, transporturi, până la educație, alimentație sau energie). Etapa a II-a presupune vaccinarea populației aflate la risc în fața noului coronavirus – vârstnici și persoane cu boli cronice, la care s-au constatat comorbidități la cazurile de Covid-19, iar în cadrul celei de-a III-a etape, se va realiza vaccinarea populației generale.
foto: realitateaoltului.ro
Andreea TIGOIANU