Antrenorul italian nu s-a despărțit bine de România și se cere înapoi. Ce echipă l-a fermecat pe Bergodi
Cristiano Bergodi a ratat toate obiectivele cu CSU Craiova: titlul în finala cu CFR Cluj de pe Oblemenco, Europa, după eliminarea rușinoasă de la Tbilisi, au urmat umilințele cu Clinceni și Chindia de pe Oblemenco. Însă italianul vrea înapoi în România. Ce-i drept nu în Bănie, ci la Rapid București: „Da, m-aș întoarce oricând la Rapid, m-am simțit extraordinar acolo. Visez să fac performanță pe noul stadion, în fața a zeci de mii de suporteri. Este adevărat, au o galerie impresionantă. Suporterii Rapidului vor rămâne mereu în sufletul meu. Au fost și vor rămâne în sufletul meu. O echipă cu istoria Rapidului merită un stadion pe măsură, iar acum îl are. Un progres mare pentru fotbalul românesc, în general. Îmi lipsește emoția pe care am trăit-o în Giulești”, a recunoscut Bergodi, pentru playsport.ro.
Italianul are concurență serioasă, întrucât și Marius Șumudică se simte acasă în Giulești: „Doresc tuturor rapidiştilor un an bun, un an prolific, un an care să le aducă promovarea, să se bucure de noua arenă. Giuleştiul rămâne Giuleşti, inima mea bate pentru Rapid şi n-am putut să trec peste această noapte fără a trimite un mesaj către toţi rapidiştii. Vă iubesc, sunteţi în sufletul meu. Sunt unul dintre voi, nu vă voi trăda niciodată! Printre alte dorinţe profesionale, care doresc să mi se împlinească, eu activând în Turcia, ştiţi foarte bine, o mare dorinţă de-a mea este ca Rapidul să promoveze, să mă întorc acasă şi să câştig titlul de campion cu Rapid. Vă promit că va sosi această zi! Vă iubesc şi vă doresc sănătate şi numai bine”, a fost mesajul lui Marius Șumudică pentru rapidiști.